Sute de persoane încă blocate pe feribotul cuprins de incendiu

Sute de persoane erau încă blocate duminică, la începutul după-amiezii, în condiții meteorologice infernale, la bordul feribotului ‘Norman Atlantic’, cuprins de un incendiu în cursul nopții în Marea Adriatică, în strâmtoarea Otranto, între Grecia și Italia. Printre pasageri s-ar afla și un român, conform site-ului albeu.com, care citează presa elenă, transmite Agerpres.
„Suntem pe punte, ne este frig și suntem înecați de fum”, declara unul din cei 422 de pasageri, citat de AFP.

Deocamdată nu s-a înregistrat nicio victimă, dar operațiunile de salvare, în care sunt implicate elicoptere și nave atât din Grecia, cât și din Italia, se desfășoară cu dificultate din cauza condițiilor meteorologice extrem de vitrege — ploaie torențială, grindină, vânt puternic care provoacă valuri înalte de șase metri.

Potrivit EFE, 150 de persoane ar fi fost transferate în bărci de salvare, dar restul pasagerilor așteaptă să fie evacuați.

Agenția France Presse scrie că majoritatea pasagerilor sunt greci, dar menționează și italieni, francezi, albanezi, germani, britanici, ruși, danezi și olandezi.

Portalul albeu.com, care citează presa elenă, publică o listă mai amplă, pe care figurează și un român, precum și turci, afgani, bulgari, irakieni, elvețieni, ucraineni și alte naționalități.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Republicanii se tem că vor pierde alegerile din noiembrie din cauza războiului

    Republicanii se tem că vor pierde alegerile intermediare pentru...

    Bloc pentru medici in Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost pe...

    Articole relationate

    Categorii populare