Summitul de la Riga, cu veşti proaste pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia privind aderarea la UE

Ultima versiune a declaraţiei pregătite pentru Summitul de la Riga al Parteneriatului Estic de luna viitoare conţine prea puţine veşti bune pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, care aspiră să adere la UE, şi subliniază ambiţiile tot mai reduse ale Uniunii faţă de vecinii săi de la est, scrie jurnal.md.

Potrivit postului Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), care scrie pe site că a văzut documentul, textul a fost dezbătut timp de o lună la Bruxelles, de către diplomaţi din statele membre UE, iar versiunea iniţială, întocmită de către Serviciul European pentru Acţiune Extenă (SEAE), a fost modificată, relatează Mediafax.

Documentul, care urmează să fie adoptat de către şefii de guverne la Summitul de la Riga, prevăzut în perioada 21-22 mai, a fost trimis celor şase state membre ale Parteneriatului – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina – spre informare şi este de aşteptat să provoace frustrări la Chişinău, Kiev şi Tbilisi.

Cele trei ţări, care au semnat recent acorduri de asociere cu UE, sperau ca Summitul de la Riga să le recunoască în mod clar aspiraţiile ca într-o zi să adere la blocul european. Însă există puţine indicii, la acest moment, că acest lucru se va întâmpla, potrivit RFE/RL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare