Spania vrea ca UE să plătească pentru posibilele conducte înspre Franța și Italia

Uniunea Europeană ar trebui să plătească pentru orice interconexiuni de gaze naturale dintre Spania şi vecinii săi, care încearcă să-şi asigure livrări alternative la gazele ruseşti, a anunţat marţi premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite Reuters conform Agerpres.

Este rândul UE să plătească pentru infrastructură, după ce Spania a investit masiv în ultimele decenii în facilităţi de stocare a gazelor naturale lichefiate (GNL) din import, le-a spus Sanchez jurnaliştilor la Bruxelles, după summitul în care liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului.

„Discutăm despre capacităţi care sunt finanţate prin eforturile plătitorilor spanioli de taxe şi care vor fi disponibile la nivelul blocului comunitar. UE va trebui să plătească pentru aceste interconexiuni”, a declarat premierul spaniol.

Spania şi Portugalia, care au o dependenţă redusă de livrările de energie din Rusia, vor să fie construită o conductă suplimentară între Catalonia şi Franţa, astfel încât statele iberice să poată regazifica gazele naturale lichefiate şi să le trimită în Europa Centrală. Un alt potenţial proiect care se discută este o conductă care să lege Spania şi Italia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare