Spania va cere companiei germane Volkswagen câte 1.000 de euro pentru fiecare maşină cu motor diesel dotat cu un soft care falsifică nivelul poluării, transmite Radio România Actualități.
Seat, filiala din Spania a grupului, a admis că a montat aproximativ 700.000 de astfel de motoare.
Ministrul spaniol al industriilor a precizat că va cere companiei germane să suporte ajutoarele acordate prin programele de subvenţionare a maşinilor construite în Spania. Acestea au constat în reducerea preţului la cumpărare cu până la 2.000 de euro pentru fiecare vehicul.
Reclamaţia va fi depusă pentru daune aduse bugetului de stat deoarece guvernul a subvenţionat în ultimii ani în cinci rânduri sectorul de autoturisme spaniol cu aproximativ 700 de milioane de euro prin mai multe planuri de ajutor pentru fabricile care construiesc maşini eficiente din punct de vedere energetic.
Consumatorul a fost înşelat, a spus ministrul Soria, iar compania germană cunoaşte intenţia guvernului de la Madrid de a reclama despăgubirile.Oficialul a mai precizat că ministerul a suspendat autorizaţia acordată grupului Volkswagen de a vinde maşinile echipate cu motoarele suspecte.Autorizaţia era emisă pe perioada 1 septembrie 2015-31 august 2016. Simultan cu suspendara acesteia compania a oprit vânzarea a peste 3.000 de maşini care se află în stoc în Spania. Volkswagen urmează să anunţe cum vor fi reparate sistemele de emisii care au permis manipularea testelor de poluare.