COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Felix Steiner
La trei săptămâni de la deschiderea largă a frontierelor germane pentru toţi refugiaţii care voiau să pătrundă în ţară, popularitatea Angelei Merkel s-a diminuat considerabil, potrivit sondajelor. Dar lucrurile nu vor rămâne aşa.
Se repetă istoria? Măcar paralele există între Angela Merkel şi doi dintre predecesorii ei.
Primul caz: îngenuncherea lui Willy Brandt, pe 7 decembrie 1970, la monumentul victimelor răscoalei din Varşovia. Ceea ce este astăzi considerat un simbol al politicii de destindere şi de deschidere spre est a guvernului Brandt nu fusese ceva planificat ci un gest spontan al cancelarului social-democrat de atunci. El a declarat ulterior: „Am simţit că înclinarea capului în semn de omagiu nu este de ajuns”.
Impuls spontan
Dintr-o pornire spontană comparabilă a decis şi Angela Merkel cu trei săptămâni în urmă să le permită refugiaţilor, care vroiau să scape de de catastrofalele condiţii din Ungaria, accesul în Germania. Decizia ei a fost la fel de spontană ca şi cea luată de Brandt, fără consultări în prealabil. A fost luată fiindcă simţea sau fiindcă îi dicta conştiinţa că lucrurile nu pot rămâne aşa.
Lumea pare să fi uitat că nici Willy Brandt nu s-a bucurat doar de elogii din partea contemporanilor. La o săptămână de la vizita sa la Varşovia, influentul săptămânal german Der Spiegel se întreba: „Avea voie Brandt să îngenuncheze?” Răspunsul, potrivit sondajelor era următorul: 41 din germani considerau oportun gestul său, în vreme ce alţi 48 la sută îl considerau exagerat. Abia mai târziu s-a vorbit despre un eveniment de importanţă istorică, pentru care lui Brand i s-a decernat, în 1971, premiul Nobel pentru pace. Şi atunci au existat între germani oameni care nu înţelegeau sau nu erau de acord cu politica de deschidere spre est a guvernului. Poate spera Angela Merkel că va primi un telefon din partea Comitetului Nobel?
Al doilea caz: Politica lui Gerhard Schroeder de reforme economice şi sociale. Cine se întreabă astăzi de ce situaţia Germaniei este astăzi mai bună comparativ cu majoritatea vecinilor săi europeni va găsi răspunsul în politica de reforme aplicată în perioada 2003-2005 de guvernul Schröder. De atunci au fost înfiinţate milioane de noi locuri de muncă, economia duduie şi încasările fiscale au crescut. Social-democraţii şi ecologiştii au transformat „bolnavul Europei” într-o locomotivă economică a continentului. Chiar şi conservatorii şi liberalii, care nu au avut niciodată curajul să ia decizii atât de tranşante, mărturisesc că-i poartă lui Schröder respect.
Aplauze din tabăra greşită
În cazul lui Schröder, tragic este doar faptul că reformele l-au costat funcţia de cancelar iar roadele lor sunt culese astăzi de Angela Merkel. Fiindcă toţi cei care elogiază acum aşa-numita „Agendă 2010” nu i-au ales şi nu-i vor alege niciodată pe social-democraţi. Cât priveşte formaţiunea social-democrată SPD, aceasta a fost aproape pulverizată de politica preşedintelui ei de atunci. Nici până astăzi nu şi-a revenit complet.
Iar acum, când mai ales formaţiunile creştin-democrate sunt nemulţumite de deciziile Angelei Merkel în contextul crizei refugiaţilor, situaţia aminteşte în mod fatal de starea în care se afla SPD cu un deceniu în urmă. Elogiile nu vin decât din cealaltă tabără. Nu electoratul conservator i-a întâmpinat pe refugiaţi cu aplauze atunci când au sosit în gările germane.
Criza este deja vizibilă
Cele două cazuri au ceva în comun. Şi guvernarea Brandt şi guvernarea Schröder au sfârşit într-o criză. Au fost crize provocate de convulsii în interiorul partidului de guvernământ, de declaraţii belicoase şi de provocări în public. Astfel de simptome se pot observa şi acum. Şi, în timp ce cu doar câteva săptămâni în urmă social-democraţii se întrebau pe cine să trimită în 2017 în cursa pentru Cancelarie pentru a fi înfrânt de Merkel, acum se pare că amurgul celei mai puternice femei a lumii este în toi. Doar finalul mai e incert. Va demisiona Merkel în timpul perioadei legislative, aşa cum a făcut-o Brandt? Sau va aştepta să piardă alegerile din 2017?
