Sondaj: Doar 21% din cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România la un referendum

Doar 21% din cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum – cel puțin așa arată datele Barometrului Opiniei Publice, realizat la comanda Institutului de Politici Publice de la Chișinău și cu sprijinul Fundației Soros, informează Agerpres.

Potrivit aceluiași sondaj, ale cărui rezultate au fost făcute publice marți la Chișinău și preluate de mass-media locală, 53% din cei chestionați s-ar pronunța, în cazul unei consultări populare, împotriva unirii dintre cele două state, în timp ce 14% s-au declarat indeciși în legătură cu acest subiect, iar 9% au afirmat că nu vor participa la un astfel de referendum.

Sondajul a fost realizat în perioada 8 noiembrie – 1 decembrie, pe un eșantion de 1.160 de persoane din 164 de localități ale Republicii Moldova.

Publicarea rezultatelor acestui sondaj intervine în contextul în care unirea cu România a fost invocată în ultima perioadă de organizațiile unioniste, dar și de unii politicieni, ca o soluție la situația dificilă cu care se confruntă în prezent Republica Moldova. O serie de mitinguri și manifestații pro-Unire au avut loc în ultimele luni atât în Republica Moldova, cât și în România, iar partidul „Dreapta”, apărut recent pe scena politică de la Chișinău, a lansat la începutul lunii trecute o „Declarație de Unire”, îndemnându-i pe cei care susțin cauza Unirii să semneze documentul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Comisiei de Stat ruse pentru Rezervele de Minerale a fost arestat pentru corupție

    Igor Șpurov, directorul general al Comisiei de Stat pentru...

    Disney își restructurează televiziunea și face concedieri

    Walt Disney Co., cea mai mare companie de divertisment...

    Polipticul lui Giotto expus la Iași

    Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la...

    Furtuna economică perfectă

    Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare....

    Articole relationate

    Categorii populare