spot_img
26.6 C
București
luni, august 8, 2022
AcasămediuSMITHSONIAN: Conflictul dintre NATO și Rusia DISTRUGE Marea Neagră

SMITHSONIAN: Conflictul dintre NATO și Rusia DISTRUGE Marea Neagră

-

Înconjurată de şase ţări, fiecare cu propriile ei interese, imensa întindere de apă riscă să devină o nouă victimă a conflictului regional.

- Reclama -

SMITHSONIAN* (SUA), 11 mai 2016

[*revista oficială a Institutului Smithsonian din Washington]

Articol de Peter Schwartzstein

Era aproape ora 11, într-o dimineaţă cu briză de la mijlocul lui aprilie, când ţărmul Crimeii a apărut în sfârşi în zare. Răsărind brusc din apă, stâncile lui drepte şi culmile vălurite din depărtare încadrează un peisaj uluitor, pe fondul griului altfel necontenit al Mării Negre. Pe măsură ce nava noastră, Greifswald, se apropia mai mult de ţărm, câţiva delfini rătăciţi şi-au făcut apariţia din adâncuri, dansând de-a lungul dârei înspumate.

Pentru grupul de tineri şoferi de camion, care se năpustiseră pe punte la prima apariţie pe care şi-o făcea uscatul după mai multe zile, era o pauză binevenită de la monotonia telenovelelor turceşti şi de la campionatele îndârjite de table care nu mai conteneau în cală.

„Ia de-aici, mănâncă asta, Flipper”, se amuza unul, aruncând un cotor de măr spre delfinii care ne urmăreau. „Sunt rapizi micuţii ăştia, nu-i aşa?”, şopteşte altul ca pentru sine, în vreme ce feribotul nostru cârmea spre nord-vest, spre Odesa, cu o viteză constantă de 11 noduri (20 km/h).

Însă pentru bătrânii cunoscători, care şi-au făcut meseria ani de zile transportând vin, vodcă şi animale vii din Georgia în Ucraina şi înapoi, vederea câtorva creaturi solitare într-una dintre principalele zone de reproducere ale marsuinilor şi delfinilor din Marea Neagră nu era motiv de bucurie. În urmă cu un deceniu, întreaga mare era animată de fiare, păsări şi peşti, spun ei. Acum, printre petele de poluare şi insulele de gunoaie plutitoare care împestriţează apele tulburi, ei consideră că suntem norocoşi că am surprins fie şi numai o dată o frântură de viaţă marină.

„Gunoi, petrol şi rahat. Asta este tot ce este”, mi-a spus Ruslan Şavov, care îşi petrece partea cea mai mare a timpului liber la pescuit de peşte oceanic mare, atunci când nu cară oi din Azerbaidjan spre abatoarele din Kiev. „Şi cine dracu’ poate trăi în aşa ceva?”

Clopotul morţii a mai fost bătut de câteva ori pentru Marea Neagră şi, după fiecare asemenea necrolog, întinderea ovală de apă de 700 de mile cuprinsă între Europa de Est, Caucaz şi Anatolia, îşi revenea întotdeauna, în cea mai mare parte. La apogeul sănătăţii ei, această mare suporta o industrie înfloritoare a pescuitului, şi un peisaj atât de liniştit încât marii conducători comunişti, de la Hruşciov la Gorbaciov, îşi mutau adesea munca de la Moscova în cabanele lor de pe litoral pe perioada verii. Chiar şi acum, milioane de turişti dau năvală pe plajele ei pietroase atunci când loveşte canicula sufocantă a lui august.

Totuşi, până la momentul colapsului URSS, în 1991, calitatea apei atinsese un nivel atât de precar de la influxul de fertilizatori agricoli de uz industrial, încât unii oameni de ştiinţă se întrebau cu voce tare dacă Marea Neagră avea să devină prima mare rută maritimă lipsită de forme de viaţă. Acesta a fost punctul în care fostele state sovietice, de curând eliberate, s-au trezit şi au trecut la acţiune. Ele au constituit Comisia Mării Negre (BSC), al cărei secretariat se află la Istanbul, şi au încheiat Convenţia pentru Protecţia Mării Negre Contra Poluării, intrată în vigoare în 1994. Sub atenta ei supraveghere, apele au început treptat să-şi revină.

Sistemul este mai complicat decât majoritatea celorlalte, făcând din protecţia mării o adevărată provocare. Apa sărată şi densă care intră prin Strâmtoarea Bosfor se lasă la fund, în vreme ce apa proaspătă de râu deversată de cinci mari fluvii pluteşte la suprafaţă. Asta înseamnă că fertilizatorii din agricultură se concentrează la suprafaţa mării, provocând explozii bruşte de alge microscopice care sufocă vietăţile marine.

Această lipsă a amestecului apelor duce de asemenea în mod natural la lipsa oxigenului din 90% din cantitatea de apă a Mării Negre – limitând cu stricteţe adâncimea până la care pot trăi creaturile mării. Şi ca pentru a complica şi mai mult lucrurile, cum bacteriile înfulecă materii organice precum plantele şi animalele moarte în acest mediu lipsit de oxigen, ele produc în mod natural hidrogen sulfurat (sau acid sulfihidric – H2S). Aici fiind cea mai mare rezervă de H2S din lume, autorităţile maritime monitorizează cu atenţie gazul.

Dar ceea ce pare să deosebească problemele actuale ale mării de crizele anterioare este aparenta neputinţă a responsabililor din Rusia, Ucraina, Bulgaria, România, Turcia şi Georgia, cele şase ţări cu ieşire la Marea Neagră, de a-şi pune deoparte neînţelegerile politice şi a lua măsuri pentru supravieţuirea mării. Tensiunile dintre ele au ajuns până la un asemenea punct încât unele şi-au rupt reciproc relaţiile diplomatice. Într-un moment în care delfinii şi multe specii native de peşti sunt în primejdie, orice voinţă va fi existat anterior de a se combate degradarea mediului, acum este de multă vreme dispărută.

„Interesul guvernelor ţărilor riverane pentru mediul Mării Negre devine pur şi simplu din ce în ce mai slab”, a declarat Victor Karamuşka, şef al departamentului de studii de mediu al Universităţii Naţionale din Kiev – Academia Moila şi membru al Grupului de Consiliere de pe lângă BSC al Administraţiei Integrate a Zonei de Coastă (ICZM) a Ucrainei. „În anii ’90 era considerat o prioritate, dar nu acum; acum nu mai e.”

Război

Statele de la Marea Neagră şi vecinii lor sunt adesea în conflict unele cu altele, încă de când Iason şi argonauţii se spune că au navigat spre Georgia zilelor noastre în căutarea Lânii de Aur. De la începutul secolului 18 şi până la începutul secolului 20, imperiile rus şi otoman s-au bătut pentru controlul stepei bogate şi roditoare de grâu, saturând pe parcurs solul şi cu sânge. Legenda amazoanelor, temutul trib de femei războinice, este cel mai frecvent asociată cu populaţii care au trăit fie pe coasta nordică a Turciei, fie pe ţărmurile ucrainene.

Însă cea mai recentă rundă de violenţă, care a erupt în 2014 când Moscova şi-a pus sprijinul în spatele separatiştilor din regiunea Donbas din estul Ucrainei şi apoi a anexat Peninsula Crimeea, a venit cu nişte complicaţii unice pentru mare. Nemaifiind în control asupra unor vaste porţiuni din apele ţării, autorităţile de mediu din Ucraina afirmă că le este imposibil să mai monitorizeze deşeurile deversate de pe unele segmente ale coatei ucrainene. Şi cum marina rusă împiedică navele străine să se apropie la mai mult de 20 de mile de Crimeea, conform liniilor de transport maritim, investitorii fără scrupule sunt liberi să acţioneze după bunul plac într-una dintre zonele oricum cele mai abuzate şi cu cea mai mare activitate de construcţii din regiune.

„Conform planurilor noastre de acţiune, noi ar trebui să lucrăm în jurul Crimeii, însă evident că n-am avut nici o oportunitate să implementăm aceste proiecte”, a declarat Igor Studennikov, director executiv al Centrului Regional de Studii din Odesa, a cărui organizaţie este una dintr-un număr de ONG-uri care nu au mai avut altă opţiune decât să suspende mai multe iniţiative cruciale de conservare.

Pentru angajaţii Institutului de Biologie al Mărilor Sud-estice (IBSS), schimbarea graniţelor s-a dovedit a fi dublu îngrăditoare. Cu sediul în portul Sevastopol din Crimeea, ei sunt izolaţi acum de colegii lor de la Kiev şi Odesa, iar circulaţia le este limitată. Boris Alexandrov, directorul IBSS, afirmă că din cauza blocării liniilor de telefon ei nu mai pot comunica acum decât prin e-mail. „Evident că ar fi mult mai bine şi mai eficient dacă am putea avea discuţii deschise”, a declarat el.

Totuşi, cele mai mari schimbări s-au resimţit la nivel macro. Discuţiile serioase din cadrul BSC au fost suspendate în cea mai mare parte, datorită tensiunilor. „În această parte a Mării Negre, evident că totul a trebuit să fie suspendat”, a declarat Victor Karamuşka. În condiţiile în care unele guverne redirecţionează fonduri de la mediu la cheltuieli militare, există teama că 25 de ani de muncă la construcţia mecanismelor de aplicare se duc cu repeziciune de râpă.

„Fără monitorizare, sistemul şi reglementările de mediu nu funcţionează”, a declarat Tamara Bagratia, directoarea Agenţiei Naţionale de Mediu a Georgiei. „Oamenii s-ar simţi mai puţin responsabili.”

Animale

În secolele 14-15, sturionii erau atât de numeroşi în Marea Neagră încât caviarul era considerat mâncarea săracului de către populaţiile de pe coastă. (Expansiunea comerţului către Europa de Vest în secolul 19 a fost aceea care a dus la actualul statut al caviarului de aliment de lux.) Decimaţi acum de pescuitul excesiv, şase din şapte specii de sturion sunt într-un pericol grav de dispariţie.

Foca-călugăr a dispărut deja pe parcursul ultimului deceniu, după ce o serie de staţiuni turistice şi-au înfipt steagul pe falezele Bulgariei, ultimul habitat care îi mai rămăsese. Rezervele de anşoa [hamsii – n.trad.], o delicatesă căutată din ţărm în ţărm, par să fie pe terminate. Atât de mult au scăzut şi stocurile de alte specii de peşti, încât ecologiştii români afirmă că flota de pescuit a ţării lor s-a reprofilat în mare măsură pe vânătoarea de melci de mare şi alte asemenea creaturi, pentru a se putea menţine pe linia de plutire economică. „Economic vorbind, o duc mai bine făcând asta”, a declarat Marian Paiu, ecologist şi specialist în studii de impact asupra mediului la Mare Nostrum, un ONG românesc.

Acest colaps al vieţii marine a început de mult timp şi precede actualele ostilităţi, însă efortul de a se proteja anumite specii, ba până şi cel de a se calcula pagubele, au fost împiedicate de situaţia din Ucraina.

Exerciţiile navale din ce în ce mai numeroase făcute de Rusia şi NATO în Marea Neagră au dus la închiderea unor porţiuni de mare pentru traficul civil, împiedicând organizaţiile ecologiste să realizeze studii. Pe măsură ce tensiunile au crescut, delfinii par să fi suferit în mod special de pe urma intensificării utilizării sonarului şi a altor echipamente militare.

„O mulţime dintre aceste lucruri le afectează sistemul de localizare, astfel că ei nu văd unde merg. Nu pot să-şi prindă prada”, a declarat Paiu, precizând că, în plus, se pare că în mai multe rânduri grupuri de delfini au fost ucise în cadrul exerciţiilor militare la care s-a folosit muniţie de război.

Dar, la fel ca şi în cazul monitorizării calităţii apei, unele dintre cele mai grave complicaţii pentru faună au rezultat de pe urma prăbuşirii aplicării reglementărilor de mediu. Pescarii din Ucraina şi Georgia spun despre colegii lor din Turcia că profită de pe urma colapsului cooperării transfrontaliere, care s-a agravat şi mai mult în noiembrie cu doborârea unui avion militar rusesc deasupra sudului Turciei, pentru a-şi depăşi cotele de pescuit şi a-şi relua mai vechea practică de a pescui prin tehnici distructive. Drept urmare, toate vieţuitoarele, de la delfin la broască ţestoasă, sfârşesc în plasele lor, afirmă experţii.

 Ce urmează?

Cei mai mulţi analişti politici au slabe aşteptări ca insurecţia din estul Ucrainei să se încheie paşnic oricând prea curând, iar cum Moscova este într-o fază avansată a construcţiei unui pod de miliarde de dolari pentru a lega Crimeea de Rusia continentală, ei nu-şi fac speranţe nici în privinţa revenirii la graniţele de dinainte de război.

Unii oficiali din domeniul mediului mai au totuşi speranţe că discuţiile despre nenorocirea Mării Negre ar putea fi în definitiv o modalitate de a se sparge gheaţa. „Chestiunile de mediu sunt un fel de diplomaţie publică”, afirmă Bagratia a Georgiei. „De exemplu, dacă aceste ţări nu sunt în stare să discute afaceri economice, ele tot pot vorbi despre mediu. E văzut ca fiind mai slab.”

Iar pe frontul ştiinţific, de asemenea, relaţiile dintre experţi au rămas civilizate. „În urmă cu o săptămână am vizitat Comisia Mării Negre şi toţi am avut întâlniri productive”, îmi spunea Alexandrov la sfârşitul lui aprilie. „Câteodată avem restricţii cu privire la persoanele pe care le putem contacta, însă ideologic vorbind, noi nu avem probleme. Nimic din acest [haos] nu este decizia oamenilor; e a politicienilor.”

Dar până când impasul va fi depăşit, războiul va continua să reconfigureze Marea Neagră. Graniţele închise au dus deja la o intensificare a transportului maritim, întrucât camionagii, cum sunt cei de pe Greifswald, apelează la calea apei pentru a-şi putea livra bunurile. „Orice fel de instabilitate afectează afacerea feriboturilor”, a declarat Roman Morganştern, director de vânzare şi de proiect la UkrFerry, al cărui serviciu de la Batumi în Georgia la Ilicevsk în Ucraina abia face faţă şoferilor care nu pot traversa graniţa dintre Rusia şi Georgia, în cea mai mare parte închisă.

În acelaşi timp, loviţi de pesimism, unii locuitori de la Marea Neagră suspectează că nu este decât o chestiune de timp ca statele maritime să profite de situaţie pentru a murdări apele chiar şi mai mult.

„Pentru Rusia şi Turcia aceasta este o mare oportunitate de a construi platforme şi conducte petroliere”, mi-a spus Ruslan Şavov, camionagiul. „Priveşte numai: o să facă Marea Neagră şi mai neagră.”

Pentru ecologiştii îngrijoraţi toate acestea sunt un dezastru. Ei au muncit din greu pentru a inversa unul dintre cele mai grave dezastre sovietice pricinuite calităţii apei şi pentru a readuce la viaţă anumite specii care fuseseră pescuite până ajunseseră în pragul dispariţiei. În absenţa unei guvernări eficiente, ei se tem că zilele acestor ape pe care le îndrăgesc, în calitate de parte vie, funcţională, a ecosistemului regional, sunt numărate.

 

spot_img
- Advertisment -spot_img

Must Read

Rețeaua sexuală Epstein, un paravan CIA și/sau Mossad?

0
Podcasterul american Joe Rogan a sugerat, în cadrul emisiunii sale „The Joe Rogan Experience”, că miliardul american Jeffrey Epstein, condamnat pentru abuzuri sexuale, ar...