spot_img
marți, 17 februarie, 2026
0.7 C
București

Slovacia testează toți cetățenii peste 10 ani

Slovacia a început vineri procesul de testare a majorităţii populaţiei sale pentru noul tip de coronavirus, în cadrul unui program de testare în masă ce va dura următoarele trei săptămâni, informează dpa conform Agerpres.

Patru districte de lângă frontiera cu Polonia vor fi testate primele, urmând ca toţi locuitorii cu vârsta peste 10 ani să fie supuşi unei testări antigen rapide sub supravegherea Ministerului Apărării.

Autorităţile slovace plănuiesc să testeze restul ţării în următoarele două weekend-uri, de vineri până duminică.

Armata slovacă a desfăşurat în acest scop circa 8.000 de soldaţi, însă există o lipsă de personal medical pregătit.

Ministrul slovac al sănătăţii Marek Krajci i-a îndemnat în acest context pe studenţii la medicină să participe ca voluntari.

Premierul slovac Igor Matovic a declarat înainte de aceasta că participarea la testare este benevolă, dar că cei care nu vor putea prezenta un test negativ în zilele de după programul de testare în masă vor trebui să intre în carantină obligatorie timp de 10 zile.

Preşedinta Zuzana Caputova a criticat această regulă, afirmând că „dacă ameninţi cu sancţiuni, nu se poate spune că (testarea) este benevolă”.

Slovacia a înregistrat 2.581 de noi cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore şi alte 19 decese cauzate de COVID-19.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski vrea epurarea spionajului ucrainean

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dispus inițierea unui proces...

    Rușii ar pregăti operațiunea Odesa

    În cadrul operațiunii militare speciale, principala bătălie a anului...

    Iranienii sunt dispuși să suspende îmbogățirea Iranului și să îl exporte in Rusia

    Iranul ia în considerare suspendarea îmbogățirii uraniului și exportul...

    Negociatorii ucrainieni de la Geneva rupți in două

    Delegația ucraineană, în timpul discuțiilor de pace de la...

    Prima dovadă a luptelor cu elefanți în armata lui Hannibal

    Osul de labă al unui elefant, descoperit de arheologi...

    Fratele lui Epstein: Jeffrey a fost ucis in închisoare, la autopsie mi-au spus că seamănă cu o crimă

    Mark Epstein, fratele infractorului sexual condamnat Jeffrey Epstein, a...

    Articole relationate

    Categorii populare