Severodoneţk a căzut

Trupele ucrainene se retrag din Severodoneţk şi astfel îşi recunosc de fapt epuizarea în faţa ofensivei trupelor ruse, dar s-ar putea ca acestea din urmă să nu poată exploata momentul dificil al adversarului şi să schimbe cursul războiul, scrie vineri France Presse, citând mai mulţi analişti occidentali.

Aceştia avertizau de mult timp că ploaia de proiectile ruseşti va sfârşi prin a uza moralul, unităţile şi echipamentele armatei ucrainene. Căderea unui oraş, după săptămâni de lupte sângeroase, este aşadar ceva logic.

”Unităţile ucrainene sunt epuizate, însângerate. Ele au înregistrat pierderi teribile, cu batalioane întregi complet neutralizate”, au existat unităţi compuse din 300-400 de soldaţi din care acum mai sunt apţi de luptă doar vreo 20, constată un ofiţer superior francez care a vorbit cu condiţia anonimatului.

”Cei care vin ca întăriri ştiu că merg în infern. Asistăm probabil la o fază de basculare a uzurii morale”, adaugă ofiţerul francez, referindu-se la euforia primelor săptămâni ale războiului când ucrainenii au blocat înaintarea rusă în nord şi au forţat Rusia să-şi concentreze ofensiva în estul Ucrainei.

Pierderea Severodoneţkului, evoluţie fundamentală din punct de vedere tactic pentru controlul regiunii Donbas, relevă deopotrivă un eşec al Kievului şi un raport de forţe militare complicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare