Serbia se răstește la SUA: Nu dorim să ne tragă cineva scaunul de sub noi

Serbia intenţionează să menţină echilibrul diplomatic între Rusia şi Occident, a declarat joi ministrul sârb de Externe, Ivica Dacic, respingând îndemnul din partea Statelor Unite pentru a alege una dintre părţi, transmite Reuters.

Recent, secretarul american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Hoyt Brian Yee, a declarat că Serbia „nu mai poate sta pe două scaune în acelaşi timp”.

Ivica Dacic, care este liderul Partidului Socialist – aflat în coaliţia de guvernare din Serbia – a precizat că Serbia nu va înclina balanţa diplomaţiei nici spre Occident, nici spre Rusia şi nici spre China.

„Nu dorim să ne tragă cineva scaunul de sub noi … este important să vedem ce este în interesul nostru”, a spus şeful diplomaţiei de la Belgrad.

Deşi Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial şi investitor al Serbiei, Rusia controlează distribuţia de petrol şi gaze către Belgrad. Totodată, Moscova a căutat să consolideze cooperarea militară cu Serbia, donând şase avione de luptă MiG-29 pentru „garantarea securităţii şi independenţei”.

Serbia a început în mod oficial discuţiile pentru aderarea la Uniunea Europeană în luna ianuarie a anului 2014, spre nemulţumirea Rusiei. UE a cerut reforme de guvernare şi reforme anticorupţie din partea Belgradului, precum şi o soluţionare a disputelor din această ţară cu fosta ei provincie, Kosovo, care a devenit independentă în 2008.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare