Șeful liberal al CJ Cluj spune de ce nu s-a întâlnit cu Bolo in timp ce acesta era in Cluj: Clujul a fost prea mult timp umilit de către cei neperformanți și puturoși

Clujul trebuie să primească ceea ce merită! Spital de Copii Monobloc și Institut de Transplant Multiorgan. Legat de vizita în județ de astăzi a prim-ministrului Ilie Bolojan: mă voi întâlni cu dânsul când va finanța Spitalul de Copii al regiunii, al României și al Clujului, despre care am tot discutat de doi ani, și de când este prim-ministru, timp în care pare să fi uitat că a fost președinte de Consiliu Județean. O perioadă în care am făcut și nenumărate demersuri oficiale la Guvern. Și când va înțelege că un spital de copii în construcție – al Clujului și al țării – trebuie să fie înaintea spitalelor aflate în faze penibile de adunat acte si făcut proiecte! Unii nu au fost în stare nici să-și obțină autorizațiile de construire pentru spitale, în timp ce noi de un an suntem în lucru atât cu spitalul de copii cât și cu institutul de transplant multiorgan, ambele unice în România și Europa de Sud Est. În tot acest timp miniștrii și incompetenții din ministere nu înțeleg nimic. Iar noi pierdem banii din fondurile comunitare alocate țării noastre. Dacă proiectele noastre pe sănătate erau prinse la finanțare prin PNRR acum doi ani, țara noastră ar fi fost în situația de a cheltui toți banii pe sănătate, nu să îi piardă, afirmă președintele liberal al CJ Cluj Alin Tișe.

Clujul a fost prea mult timp umilit de către cei neperformanți și puturoși, Clujul trebuie să primească ceea ce merită! Performanța trebuie premiată, nu sancționată! Dar, șmecheriile politice și incompetența au făcut să fim unde suntem: opt spitale să fie scoase din PNRR… Acesta țară nu mai poate continua așa!, mai spune Tișe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare