spot_img
0.5 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăArmataȘeful diplomației ruse la Belgrad vorbește de misterele de la baza americană...

Șeful diplomației ruse la Belgrad vorbește de misterele de la baza americană Bondsteel din Kosovo și acuză Occidentul

-

Occidentul încearcă să ”atragă” ţările balcanice în NATO, punându-le în faţa unei alegeri – ori Vest, ori Rusia – fără să tragă învăţăminte din experienţa ucraineană, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-o conferinţă la Universiatea din Belgrad, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Serbia, relatează RIA Novosti.

- Reclama -

În continuare, Lavrov a reiterat poziţia Moscovei faţă de evenimentele din 2013-2014 din Ucraina. Conducerea rusă nu recunoaşte că plecarea fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici a fost rezultatul mişcării de contestare de o anvergură fără precedent în Ucraina, susţinând în schimb că a fost vorba de un complot al Occidentului.

- Advertisement -

Potrivit lui Lavrov, fără să tragă învăţăminte din această experienţă tristă, Occidentul încearcă să pună ţările balcanice în faţa aceleiaşi alegeri false.

”Ţărilor din regiune li se cere să facă o astfel de alegere, se încearcă atragerea lor în NATO”, a insistat Lavrov, adăugând că acest lucru nu are nimic de-a face cu obiectivul declarat – de a întări securitatea naţională a statelor balcanice, în condiţiile în care nimeni nu le ameninţă. El a mai spus că aderarea acestora la Alianţa Nord-Atlantică le va forţa să se situeze de o parte a confruntării militaro-politică, a cărei filosofie SUA şi NATO o impun în prezent Europei, potrivit RIA Novosti.

- Advertisement -

În Europa se creează o situaţie nesănătoasă din cauza încercărilor unor membri ai NATO şi UE de a escalada confruntarea, declarase anterior Serghei Lavrov în cadrul întâlnirii cu omologul său sârb Ivica Dacic.

”Am discutat despre situaţia din Europa. Din păcate, se creează o situaţie nesănătoasă din cauză că unii membri NATO şi UE încearcă să escaladeze confruntarea, să facă astfel încât Alianţa Nord-Atlantică să avanseze tot mai spre Est (…), aşa cum a fost cu Muntenegru, aşa cum se încearcă acum în Macedonia şi chiar şi în Bosnia-Herţegovina”, a afirmat ministrul rus, citat de TASS.

Referitor la Centrul umanitar sârbo-rus din Niş, şeful diplomaţiei ruse a spus că acest centru operează strict în baza mandatului său umanitar, adăugând că este neclar ce fac colegii americani de la baza Bondsteel din Kosovo.

”Nu există vreo intenţie ascunsă în spatele acestui centru. Când au apărut suspiciuni cu privire la activităţile personalului sârb şi rusesc, reprezentanţii părţii care au exprimat astfel de suspiciuni – SUA – au fost invitaţi să viziteze liber acest centru. Reprezentantul american a putut astfel să vadă că Centrul este angajat exclusiv în munca umanitară”, a spus Lavrov.

„În aceeaşi regiune, pe teritoriul sârbesc, în Kosovo, baza americană Bondsteel a fost înfiinţată pe baza unei decizii a ONU. Există multe mărturii care sugerează că nu este clar ce fac colegii noştri americani acolo. Ca răspuns la aceste îndoieli, nu a invitat nimeni să viziteze această bază”, a adăugat el, conform Tanjug.

Serbia merge pe calea europeană, dar va continua să construiască cele mai bune relaţii posibile cu Federaţia Rusă şi doreşte ca relaţiile să fie şi mai bune, a declarat miercuri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit agenţiei sârbe de presă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img