Șeful Consiliului European anunță victorios semnarea duminică a CETA/ Ce uită Donald Tusk: Bundesrat ar putea PICA acordul

Reuniunea la vârf pentru semnarea acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA) va avea loc duminică, a anunțat vineri seara președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Un purtător de cuvânt al Consiliului European a precizat că semnarea va avea loc la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii programate în jurul orei prânzului.

Tusk uită nici detalii însă.

Acordul de parteneriat UE-Canada va trebui aprobat de 42 de camere parlamentare regionale, naţionale, federale şi de Legislativul UE, riscând să fie blocat în Bundesrat, Camera Superioară a Parlamentului Germaniei, formată din reprezentanţii landurilor, scrie presa germană şi canadiană.

Dacă va fi aprobat de parlamentele regionale din Belgia, Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA) va trebui supus aprobării în toate cele 28 de state membre UE şi în Canada, în unele ţări fiind necesară şi validarea de către parlamente regionale. Potrivit publicaţiei germane Die Welt, în total, 42 de parlamente regionale, naţionale, federale şi Legislativul UE trebuie să aprobe CETA.

Chiar dacă în majoritatea camerelor parlamentare procedura de aprobare va fi una de rutină, probleme serioase ar putea apărea în Bundesrat, Camera superioară a Parlamentului Germaniei, formată din reprezentanţii landurilor. Activiştii care se opun CETA vor să propună organizarea unui referendum pe tema Tratatului UE-Canada în landul Bavaria, iar votul va influenţa decizia în Bundesrat, potrivit publicaţiei The Globe and Mail.

Reprezentanţii landurilor germane în care se află la putere formaţiuni extremiste ar putea face front comun împotriva CETA, periclitând aprobarea acordului. Formaţiunie Die Linke (extremă-stânga) şi Partidul Verzilor au semnalat deja că se opun aprobării CETA, conform ediţiei germane a agenţiei Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Disney își restructurează televiziunea și face concedieri

    Walt Disney Co., cea mai mare companie de divertisment...

    Polipticul lui Giotto expus la Iași

    Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la...

    Furtuna economică perfectă

    Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare....

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    Articole relationate

    Categorii populare