spot_img
0.2 C
București
vineri, decembrie 27, 2024
AcasăAnalizeSecuiul care a contribuit la crearea Argentinei moderne are statuie în Ghidfalău

Secuiul care a contribuit la crearea Argentinei moderne are statuie în Ghidfalău

-

O statuie a lui János Czetz, cel mai tânăr general al Revoluţiei Ungare de la 1848-49 şi directorul fondator al Academiei Militare din Argentina (Colegio Militar de la Nación) a fost inaugurată miercuri în Ghidfalău, satul său natal din judeţul Covasna, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

În discursul pe care l-a susţinut la eveniment, Carlos Maria Vallaríno, reprezentant al Ambasadei Argentinei la Bucureşti, a declarat că prin expertiza şi disciplina sa, militarul cunoscut în Argentina drept Juan Fernando Czetz a adus o contribuţie mare la crearea statului argentinian modern. Oficialul argentinian a amintit că la început, János Czetz a jucat un rol semnificativ în realizarea hărţilor militare ale ţării, iar apoi s-a alăturat armatei argentiniene şi a organizat facultatea de inginerie militară, care îi poartă şi astăzi numele.

- Advertisement -

În 1870, preşedintele de atunci al statului i-a cerut să organizeze şi să conducă academia militară. S-a aflat la conducerea instituţiei timp de cinci ani. Amintirea sa mai este păstrată şi astăzi în cea de-a doua patrie a sa. Persoana sa reprezintă, şi astăzi, o punte de legătura între Argentina şi maghiari. În anii 1990, în memoria lui János Czetz, sabia sfântului patron al Argentinei a fost donată Budapestei.

László Tóth, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, a enumerat caracteristicile lui János Czetz citând cuvintele generalului paşoptist József Bem: “rigurozitate necruţătoare, imparţialitate, duritate în pedeapsă, dar generozitate în răsplată, fără dorinţe de răzbunare, fără urmă de egoism”. Consulul a menţionat, totodată, că János Czetz a obţinut respectul care i se cuvenea doar în cea de-a doua sa patrie. Cu toate acestea, numele său se află pe lista celor mai remarcabili maghiari.

- Advertisement -

“Atunci când treceţi prin faţa statuii, opriţi-vă o clipă şi gândiţi-vă la acest mare fiu al satului; să vi se umple sufletul de mândrie şi încredere”, i-a încurajat consulul general László Tóth pe oamenii din Ghidfalău.

Sándor Tamás, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a citat din memoriile generalului: “Am luptat pentru o ţară liberă, vreau să cunosc o ţară liberă”. În opinia sa, şi astăzi, sensul vieţii este acesta.

“Dorim oamenilor din ţara care înconjoară Ţinutului Secuiesc să privească lucrurile cu claritate şi să realizeze că este mai bine cu noi, decât fără noi (…) să îşi dea seama că pentru a se putea bucura pe deplin de libertatea lor, trebuie să fim şi noi liberi”, a spus politicianul UDMR.

Statuia ridicată în curtea şcolii din Ghidfalău, care poartă de asemenea numele generalului, a fost realizată din donaţii publice şi este opera artistului István Demeter din Odorheiu Secuiesc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img