Secretarul de stat pentru Politici Naţionale din Ungaria se laudă că Sepsi a câştigat Cupa României: Cluburile hipice transilvănene sunt sprijinite de Ungaria pentru a putea lucra cu cât mai mulţi copii şi tineri

Secretariatul de Stat pentru Politici Naţionale din Ungaria va lansa în acest an un apel de proiecte, în două etape, pentru asociaţiile ecvestre din Transilvania, deoarece sprijinul pentru sporturile ecvestre face parte din setul de instrumente al politicilor naţionale, a declarat, duminică, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar, agenţiei ungare de presă MTI, după ce a salutat participanţii la cea de-a patra competiţie internaţională de atelaje cu doi cai, organizată la Olteni, judeţul Covasna. În interviul telefonic acordat agenţiei ungare de presă MTI, politicianul a subliniat că, pe lângă faptul că sportul ajută la un stil de viaţă sănătos, este şi o forţă de coeziune, îi uneşte pe tineri şi, prin urmare, secretariatul de stat se străduieşte din ce în ce mai mult pentru a include sportul în setul de instrumente al politicilor naţionale.

“Ca exemplu, acest lucru a avut rezultate foarte bune în fotbal. Trebuie doar să vă uitaţi la succesele pe care le-am obţinut în Ungaria, iar aici echipa Sepsi a câştigat Cupa României, DAC este mereu pe primul sau al doilea loc în Slovacia, iar Topolya (Backa Topola) din Voivodina este din ce în ce mai bună. Însă nu este vorba doar despre acest lucru şi despre crearea academiilor, ci şi despre susţinerea sporturilor ecvestre”, a declarat Árpád János Potápi.

În opinia politicianului de la Budapesta, rezultatele competiţiilor impun formarea sportului de masă. Cluburile hipice transilvănene sunt sprijinite de Ungaria pentru a putea lucra cu cât mai mulţi copii şi tineri şi pentru a-i pregăti pe viitor în vederea consolidării sportului de performanţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare