Scholz ne amăgește cu Schengenul și forțează, din nou, cu Macron o Europă cu mai multe viteze condusă de Berlin și Paris

Cancelarul german Olaf Scholz a promis luni, la Praga, să sprijine extinderea Uniunii Europene prin intrarea ţărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei şi a Republicii Moldova şi chiar a Georgiei, şi a susţinut dispariţia regulii unanimităţii în luarea deciziilor la nivelul UE, informează AFP, Reuters şi DPA conform Agerpres.

”Faptul că Uniunea Europeană continuă să se lărgească spre est este un avantaj pentru noi toţi”, a afirmat Scholz într-un discurs la Praga privitor la viitorul Europei.

El a evocat a ”o Uniune Europeană cu 30 sau 36 de state, mult diferită de Uniunea noastră actuală”.

”În această Uniune lărgită, diferenţele între statele membre vor creşte în termeni de interese politice, putere economică sau sisteme sociale (…). Acolo unde astăzi este necesară unanimitatea (în sânul UE), riscul ca o singură ţară să le împiedice cu veto-ul său pe celelalte să avanseze creşte cu fiecare nou stat membru”, a explicat Olaf Scholz.

În acest context, el a propus o trecere graduală la luarea deciziilor cu majoritate în politica externă comună, dar şi în alte domenii, precum politica fiscală.

Şeful executivului german şi-a reafirmat sprijinul pentru propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron de creare a unei ”comunităţi politice europene”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare