spot_img
4.3 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăcoronavirusScandalul whiskyului din Spitalul COVID-19: ”Se bea, peste tot se bea şi...

Scandalul whiskyului din Spitalul COVID-19: ”Se bea, peste tot se bea şi o să bem în continuare”, afirmă primarul Menage en trois/ Managerul spitalului, demis

-

„OK, se bea, peste tot se bea şi o să bem în continuare, iar mâine o să ciocnim un pahar de whisky la spital, cu ocazia inaugurărilor… E normal. Adrian Cican (N.RED- managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș -Caraș Severin)stă până la ora 7 sau 10 seara. Eu nici nu ştiu să fi fost în seara aceea acolo, deşi se speculează că aş fi fost. Nu ştiu dacă am fost. Am fost în multe după-amieze acolo, am băut şi un whisky, am băut şi o bere, după program… Dar chiar şi-n timpul programului, dacă-i până acolo! Şi ce? Dar în fotografia aceea era clar că era seara, pentru că Cican stă uneori şi până la miezul nopţii acolo. De dormit, nu poate să doarmă, fiindcă nu are unde. Se întâmplă… Ne-am bucurat pentru înfiinţarea Ambulatoriului, pentru că ne-a venit nu ştiu ce aparat… Dar poţi să bei şi fără să ai neapărat un motiv. Bei pur şi simplu… Era un deget pe fundul paharului. În plus, Adrian Cican are şofer…”, a declarat primarul din Caransebeș Felix Borcean după dezvăluirile FLUX 24.

- Reclama -

UPDATE: „Acum când postez am fost revocat din funcția de manager de Guvernul PNL!!! În momentul când faci prea multe deranjezi”, este mesajul lui Adrian Cican, postat pe pagina sa de Facebook miercuri după amiază.

- Advertisement -

DEZVĂLURILE FLUX 24 FĂCUTE LUNI:

Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș (Caraș Severin), a fost fotografiat în biroul său la un ”mic chef” cu o sticlă de Ben Bracken Single Malt. Potrivit unor surse, Cican ar fi fost împreună cu primarul din Caransebeș, Felix Borcean, devenit celebru în presa centrală după un scandal sexual cu fosta șefă a Spitalului. Mihaela Popovici a fost demisă din fruntea Spitalului după ce a refuzat un menage en trois propus de primarul Borcean.

- Advertisement -

Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş este desemnat Spital-suport COVID-19 pentru județul Caraș Severin și ar trebui să se supună unor reguli de securitate și igienă sporite.

Adrian Cican a fost membru PD-L Mehedinți.

El a fost o perioadă manager al Spitalului din Orșova, de unde a plecat cu scandal.

În ultimul timp Cican a devenit locotonentul lui Adrian Duicu, fost lider PSD Mehedinți, condamnat la închisoare cu suspendare. Cican a devenit și membru Pro România a cărei filială mehedințeană este condusă de Duicu și și-a anunțat public candidatura la Primăria Orșova.

De când este manager la Spitalul din Caransebeș, Cican a provocat mai muite scandaluri, expunând de exemplu cadrele medicale la infectarea cu COVID-19. Mai mult el a reușit să-și pună în cap majoritatea cadrelor medicale. Nu în ultimul rând Adrian Cican a reușit să provoace sute de procese împotriva Spitalului datorită deciziilor sale controversate.

Felix Borcean, primarul din Caransebeș, a pierdut sprijinul politic al PNL. Urmașul lui Marcel Vela la conducerea urbei a reusit pas cu pas că piardă încrederea propriului partid, actualul ministru de interne, care conduce PNL Caraș Severin, criticându-l în mai multe rânduri.

În ultimul timp Borcean s-a afișat împreună cu USR și presa locală a speculat că acesta ar putea fi susținut de partidul lui Dan Barna la viitoarele alegeri.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img