Scandalul Ursu continuă

Fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei, a transmis, joi, o scrisoare deschisă despre Dosarul Revoluţiei, preşedntelui Klaus Iohannis, premierului Florn Cîţu, ministrului Justiţiei, Stelia Ion, şi procurorului general Gabriela scutea. ”După 31 de ani de ping-pong cu dreptatea, Secţia Parchetelor Militare şi-a pierdut orice credibilitate”, afirmă Andrei Ursu care are câteva cereri către cei patru oficiali conform news.ro.

Acesta are trei cereri către cei patru demnitari:

– înfiinţarea Serviciului pentru anchetarea crimelor împotriva umanităţii.

Cu procurori oneşti, având probitatea şi capacitatea profesională de a cerceta cu adevărat crimele de acest fel, inclusiv pe cele de la Revoluţie. Cu procurori mai ales “eliberaţi de frică”.

– să determine Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, si Ministerul Justitiei să predea neîntârziat, conform legii, dosarele Securităţii pe care le mai deţin în mod ilegal, la CNSAS.

– sa ajute IICCMER-ul, pe care Guvernul il are în subordine, si care are ca misiune existentiala investigarea crimelor comunismului – să cerceteze, în sfârşit, ultima şi cea mai sângeroasă dintre acestea: crimele de la Revoluţie. Până acum nu a fost desemnat de către IICCMER nici un cercetător pentru acest proiect. 

”Pentru edificare – în cazul în care mai au dubii asupra rolului Securităţii în diversiune teroristă de după 22 decembrie 1989, – le ofer un document pe care colegii mei l-au identificat recent chiar în dosarul Revoluţiei. E vorba de un raport din 25 decembrie 1989 – ziua executării lui Nicolae Ceauşescu. Semnat de colonelul de Securitate Bălţei Domiţian, adresat şefului sau, Iulian Vlad. Atenţie – e un document pe care procurorii militari îl aveau de mult. Vă invit să-l răsfoiţti, e interesant. Şi apoi, să ne mai întrebăm de ce rechizitoriul SPM din dosarul Revoluţiei – care cu mult efort reuşeşte să nu inculpe NICI UN SECURIST – a ajuns una din marile ruşini ale justiţiei române”, a mai scris Andrei Ursu publicând documentul invocat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Armata și liderul opoziției israeliene: Armata este la un pas de colaps

    Liderul opoziţiei israeliene a acuzat joi guvernul lui Benjamin...

    Americanii și israelienii au bombardat 120 de monumente istorice și culturale din Iran

    Numărul monumentelor istorice și culturale și al instituțiilor culturale...

    SUA au lansat peste 850 de rachete de croazieră Tomahawk asupra Iranului

    SUA au lansat peste 850 de rachete de croazieră...

    Extindere rețea de apă și canalizare în comuna Obârșia de Câmp, județul Mehedinți

    Primarul comunei Obârșia de Câmp, Marinela Dumitrele, a semnat...

    Pavilionul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, renovat

    Pavilionul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin are o nouă înfățișare...

    Lavrov: Americanii vor să preia Nord Stream și să domine piațele energetice

    Statele Unite declară că vor să preia gazoductele Nord...

    Ucraina mai are bani pentru Armată până in iunie

    Fondurile Ucrainei pentru armată s-ar putea epuiza încă din...

    Articole relationate

    Categorii populare