spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.3 C
București

Scandalul migranților lui Biden: Autobuze trimise la reședința vicepreședintelui Kamala Harris

Trei autobuze cu migranţi închiriate de guvernul republican din Texas au sosit sâmbătă la Washington în Ajunul Crăciunului, dintre care cel puţin unul s-a oprit în faţa reşedinţei oficiale a vicepreşedintei SUA, Kamala Harris, au relatat media locale duminică, potrivit EFE și Agerpres.

Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a trimis zeci de autobuze pline cu migranţi în statele conduse de democraţi începând din aprilie, ca mijloc de protest împotriva politicii de imigrare a lui Joe Biden.

Persoanele care au coborât din autobuze au fost preluate rapid de organizaţii sociale, care de luni de zile îi ajută pe aceşti migranţi cu îmbrăcăminte, hrană şi adăpost.

Unii au sosit la Washington îmbrăcaţi doar în tricouri, pe un viscol puternic care s-a abătut asupra SUA, în cel mai geros Crăciun din ultimele decenii, relatează CNN.

Săptămâna aceasta, mai multe state din ţară guvernate de conservatori, inclusiv Texas, au câştigat în instanţă amânarea ridicării Titlului 42, o politică federală sanitară care permite deportarea expresă a persoanelor care trec graniţa neregulamentar fără a putea solicita azil.

Această reglementare implementată de administraţia Donald Trump (2017-2021) şi utilizată şi de guvernul Biden urma să înceteze să fie folosită din 21 decembrie prin ordin judecătoresc, însă Curtea Supremă a îngheţat decizia.

În ultimele zile, mii de oameni au trecut graniţa cu Mexicul şi mulţi dintre ei s-au concentrat în oraşul El Paso (Texas), unde au fost nevoiţi să doarmă în aer liber în pofida temperaturilor scăzute. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare