spot_img
15.6 C
București
miercuri, mai 8, 2024
AcasăAnalizeSCANDALUL CARANTINĂRII FORȚATE A ȘEFULUI CJ GIURGIU: Tribunalul Giurgiu aruncă în aer...

SCANDALUL CARANTINĂRII FORȚATE A ȘEFULUI CJ GIURGIU: Tribunalul Giurgiu aruncă în aer DSP-urile

-

Avocatul Adrian Toni Neacșu a comentat pe Facebook motivarea deciziei Tribunalului Giurgiu în cazul carantinării forțate a șefului CJ Giurgiu Marius Mina.

COMENTARIUL AVOCATULUI ADRIAN TONI NEACȘU:

- Advertisement -

Pentru cei care au urmărit cazul d-ului Marian Mina, președintele CJ Giurgiu, fac publică motivarea sentinței Judecătoriei Giurgiu prin care s-a dispus încetarea măsurii carantinei la domiciliu în 31.07.2020.

O găsiți aici http://www.rolii.ro/hotarari/5f261b98e49009401b000061

- Advertisement -

Motivarea a apărut în timp record pe www.RoLII.ro și sunt convins că nici părțile nu au primit-o încă. Apelul nu a fost încă înregistrat, termenul de 2 zile curgând de la comunicarea motivării.
Problemele de drept ridicate de speță sunt interesante și confirmă o dată în plus că Legea 136/2020 este o improvizație a-tehnică și va ridica în practică dificultăți imense de aplicare.

Câteva comentarii:

  1. Deși s-a spus că măsura carantinării a fost comunicată petentului printr-un comunicat de presă, în realitate din considerente rezultă că aceasta i-a fost adusă la cunoștință de către DSP printr-un contact telefonic din 24.07.2020. Carantina la domiciliu nu a fost stabilită printr-o decizie, ci prin completarea formularului de anchetă epidemiologică din data de 24.07.2020, măsura fiind adusă la îndeplinire și la cunoștința petentului prin mijloc telefonic, deci verbal, după cum reiese din mențiunile făcute pe formular.
  2. Instanța reține că petentul și-a exprimat inițial consimțământul de a sta în carantină, telefonic și în momentul în care i s-a adus la cunoștință rezultatul anchetei epidemiologice, consimțământ asupra căruia s-a răzgândit în mod legitim după ce a fost testat negativ.
  3. Instanța a constatat, și aici este elementul de noutate și cu consecințe importante pe viitor dacă o astfel de teză juridică se va impune, că trebuie emisă o decizie individuală prin care se instituie carantina în toate cazurile, iar nu numai atunci când persoana refuză carantina la domiciliu.Deci atât în cazul carantinei forțate cât și în cazul carantinei voluntare, liber consimțită, trebuie emisă decizie individuală administrativă, care poate fi contestată în justiție.
  4. Consecințele unei astfel de teze juridice sunt importante, pentru că până acum în nici o situație de carantinare voluntară la domiciliu (cu acordul persoanei) DSP-ul nu a emis decizie administrativă individuală. Legea este neclară în această privință, inclusiv eu interpretând chiar aici zilele trecute -contrazis de colega Cosmina Cerva, care iată în opinia Judecătoriei Giurgiu, și parțial la momentul discuției și în opinia mea, a avut dreptate – că art. 7 din legea nr. 136/2020 și Ordinul MS nr. 1309/2020 prevăd emiterea unei decizii administrative doar în cazul carantinei forțate, fără acord. Astfel fiind, ar rezulta că pentru nici una din persoanele care în prezent se află în carantină la domiciliu, în baza propriului consimțământ exprimat verbal în timpul anchetei epidemiologice, nu există temei legal pentru instituirea și continuarea carantinei. Dacă o măsură trebuie instituită printr-un act administrativ iar acesta nu există atunci măsura este nelegală. În mod curent DSP-ul nu emite nici o decizie în cazul carantinei voluntare la domiciliu, persoana fiind anunțată telefonic și trecută în baza de date pentru verificări și monitorizare. Ordinele MS nu conțin modele de astfel de decizii administrative, astfel încât consacrarea unei astfel de interpretări juridice va prinde DSP cu garda jos.
  5. Trebuie totuși spus că într-o altă speță Tribunalul Suceava a decis în 29.07.2020, în apel și definitiv, că nu se poate ataca în justiție măsura voluntară a carantinei la domiciliu, tocmai întrucât lipsește un act administrativ individual emis de DSP care s-o instituie http://www.rolii.ro/hotarari/5f237978e49009bc1100003d
  6. Revenind la hotărârea pe care o public, pentru a înceta măsura carantinei Judecătoria Giurgiu a reținut că aceasta este atât nelegală (nu este instituită prin decizie administrativă individuală), cât și netemeinica (nu se mai justifică de vreme ce există un test Covid negativ). În apel instanța superioară va trebui să dezlege, de data aceasta definitiv, această problemă de drept interesantă ridicată de incoerența și neinteligibilitatea juridică a Legii 136/2020.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img