SCANDAL USR-PLUS PNL LA IAȘI: Costel Tablă acuzat că își angajează rudele și prietenii fără concurs

Grupul consilierilor judeţeni USR PLUS a reclamat, miercuri, într-un comunicat de presă, atitudinea şi „practicile” preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Costel Alexe, în ceea ce priveşte modul în care acesta şi-ar angaja rudele şi prietenii fără concurs în diverse instituţii publice.

Acest tip de comportament este unul specific baronilor locali şi PSD-ului, prin care Costel Alexe abuzează de funcţia şi de puterea sa”, consideră consilierii judeţeni ai USR PLUS.

Potrivit reprezentanţilor USR PLUS, Costel Alexe „nu s-a rezumat la a cere diverse favoruri când a fost ministru, ci a pus la cale un adevărat plan de acţiune pentru a îşi angaja familia în structurile CJ”.

„Astfel, Alexe şi-a angajat prietenul (Andrei Cazacu – n.r.) ca administrator al judeţului, prieten care i-a fost consilier personal şi partener de afaceri, acesta având zero experienţă în administraţia locală. Iar mai nou, fina sa (Luminiţa Afloarei, soţia actualului vicepreşedinte al CJ Iaşi Sorin Afloarei – n.r.) a fost angajată pentru o singură zi, fără concurs, la Consiliul Judeţean, pentru ca apoi să fie detaşată la Palatul Culturii. Toate aceste acte sunt susceptibile de trafic de influenţă, abuz de putere şi chiar organizarea unei grup de lucru prin care familia Alexe să controleze judeţul Iaşi. Domnule preşedinte al Consiliului Judeţean, reforma administrativă pe care aţi iniţiat-o seamănă mai degrabă cu stilul PSD, decât cu promisiunile PNL şi programul de guvernare asumat în coaliţia de guvernare”, afirmă grupul consilierilor USR PLUS.

Totodată, consilierii judeţeni USR PLUS solicită public organizarea de concursuri de angajare transparente şi recrutarea profesioniştilor prin intermediul companiilor specializate în selecţia de personal.

„Judeţul Iaşi a devenit subiect de glume pentru o naţiune întreagă, din cauza acţiunilor iresponsabile şi prin sfidarea continuă pe care o afişează Costel Alexe, preşedintele CJ Iaşi. Ne exprimăm încrederea că autorităţile competente au iniţiat deja demersuri pentru a verifica legalitatea deciziilor de angajare ale rudelor, menţionate anterior”, mai precizează consilierii judeţeni USR PLUS Iaşi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare