Firma fiului unui primar din Iași, campioană la contracte cu primăriile

Firma administrată de fiul unui primar din județul Iași a reușit un adevărat record în doar două zile: cinci contracte încheiate cu aceeași instituție publică. Societatea Beta R.G. Trust SRL, cu sediul în comuna Stolniceni- Prăjescu are ca principal obiect de activitate servicii de inginerie și activități de consultanță tehnică legate de aceasta, servicii care i-au deschis zeci de uși în ultimii ani în primăriile din județul Iași. Firma este administrată de Rareș Hugianu, fiul lui Costel Hugianu, primarul PNL al comunei Stolniceni- Prăjescu. Societatea acestuia a avut de la începutul anului și până în prezent 38 de contracte publice, mare parte cu aceleași primării din județul Iași. Cum tatăl a jonglat între PSD și PNL în ultimii ani, fiul acestuia nu a avut probleme în a lua contracte publice de la colegii primari ai acestuia. Ba chiar în unele cazuri au fost și patru-cinci astfel de contracte încheiate în nici 48 de ore. Valoarea totală a celor 38 de contracte a fost de 1,37 milioane lei, scrie 7 Iași.

Printre contractele încheiate în 2023 se mai numără și cele cu comuna Mironeasa, localitate cu primar PNL, în valoare totală de 163 mii lei, servicii ce au inclus implementarea unui nomenclator stradal, intabularea de drumuri de interes local, ridicări topografice sau intabulări de poduri. Firma a mai avut contracte și cu Primăria Miroslovești, condusă de primar PSD, Primăria Oțeleni, cu primar interimar PNL (circa 30 mii lei și 78 mii lei), Costești, primar PSD – 25 mii lei, comuna Vânători, primar PSD – 200 mii lei, sau Administrația Bazinală de Apă Prut- Bârlad, instituție de la care societatea lui Hugianu a încasat circa 40 mii lei, dar și primăria Tătăruși, cu primar PSD- circa 55 mii lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare