Home Analize Scandal în USR după teambuldingul de la Barcelona: Dan Barna, acuzat

Scandal în USR după teambuldingul de la Barcelona: Dan Barna, acuzat

0

Liderul USR, Dan Barna, este criticat de 100 de membri ai partidului său, după ce și-a anunțat public susținerea doar față de o parte dintre USR-iștii care vor să candideze la alegerile europarlamentare din 2019. Cei 100 de membri USR au semnat o scrisoare deschisă prin care îi reproșează lui Barna că nu este echidistant, în condițiile în care acesta și-a declarat sprijinul pentru cinci dintre cei 82 de candidați care s-au înscris în cursa internă pentru scrutinul europarlamentar, informează Mediafax

Scandalul ar fi izbucnit după ce USR a organizat un team-building la Barcelona, eveniment în cadrul căruia Dan Barna și-ar fi exprimat public susținerea pentru cei cinci, iar înregistrarea momentului ar fi dispărut între timp.

Contestatarii lui Barna susțin că poziția adoptată de acesta este în dezacord cu principiile promovate de USR

Ad

Exit mobile version