Democratii au cistigat teren, pe ansamblu, dar nu se poate vorbi despre un val victorios decisiv, asa cum anumiti analisti credeau ca se va intimpla, care sa indice ca populatia respinge categoric administratia Trump. Alegerile de la mijloc de mandat prezidential aduc cistiguri, uneori substantiale, pentru opozitie. In cazul ce fata, democratii au avut handicapul de a fi obligati sa apere disproportionat de multe locuri in Senat, in state care au fost cistigate acum doi ani de presedintele Trump. Acest handicap s-a dovedit imposibil de depasit, comentează Radio Europa Liberă.
Atit in Senat cit si in Camera, delegatiile republicane vor fi mai apropiate ideologic de presedintele Trump, aceasta alegere consolideaza controlul acestuia asupra Partidului Republican, mai observă REL.
La democrati, aceste alegeri vor duce probabil, chiar daca nu imediat, la o schimbare de generatie politica. Problema este in ce directie, una moderata, ori una de extrema stinga. Este paradoxal ca marea cistigatoare a serii este deputata Nancy Pelosi, care probabil va prelua conducerea Camerei Reprezentantilor, desi multi sustin ca nepermitind o schimbare de generatie mai devreme, ea a diminuat ceea ce ar fi putut fi o victorie mai categorica, mai comentează Europa Liberă.
Pentru cei care asteptau un seism electoral, care sa nege fara echivoc presedintia Trump – asa ceva nu s-a intimplat. Cu democratii la conducerea Camerei, ei vor putea sa blocheze anumite aspecte ale agendei Trump si pot face anumite aliante cu administratia, in domeniul infrastructurii, de exemplu. In plus, democratii vor putea sa investigheze administratia si pe presedinte, vor putea chema martori, obtine declaratiile de impozit ale presedintelui, sprijini investigatia lui Robert Mueller, sau cel putin sa foloseasca toate aceste prerogative pentru a obtine concesii in alte domenii, mai susține REL.
James Carville, care a regizat victoria din 1992 a lui Bill Clinton, rezuma starea de spirit prevalentă îndată după orele trei ora României conform RFI:„Speranțele că Democrații vor repurta o victorie zdrobitoare s-au risipit. E posibil să fie un scrutin bun pentru ei, și speranța că vor prelua Camera n-a murit. În Florida, ca și în multe alte locuri, se conturează dispute aprige”.
6:35: Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirma într-un scurt mesaj pe Twitter că noaptea alegerilor a fost un „succes fantastic”, în contextul în care rezultatele de până acum indică faptul că republicanii păstrează controlul asupra Senatului, dar ar putea pierde majoritatea în Camera Reprezentanţilor.„Succes fantastic astăzi seară. Vă mulţumesc tuturor”, a scris preşedintele pe Twitter.
5.35: Republicanii au obținut majoritatea în Senat. La această oră democrații mai au nevoie de 3 victorii să obțină majoritatea în Camera Reprezentanților. Republicanii îşi menţin controlul asupra camerei superioare a Congresului, în urma unor victorii în state-cheie precum Indiana, Texas şi North Dakota. Însă democraţii sunt pe cale să obţină controlul în Camera Reprezentanţilor, ceea ce va reprezenta o lovitură la adresa agendei preşedintelui Trump.
5.15: Senatorul republican Ted Cruz a câștigat cursa din Texas. El l-a învins pe Beto O’Rourke, un potenţial contracandidat al lui Donald Trump la scrutinul prezidenţial din 2020, anunță Fox News.
5:00: NBC News estimează că democraţii au 65% şanse să obţină majoritatea în Camera Reprezentanţilor
Partidul Democrat are şanse 65% să obţină majoritatea în Camera Reprezentanţilor, arată o proiecţie realizată de experţi ai postului de televiziune NBC News.
În scrutin vor fi desemnaţi 35 de membri ai Senatului (din totalul de 100) şi toţi cei 435 de membri cu drept de vot ai Camerei Reprezentanţilor. În plus, vor avea loc alegeri regionale şi locale în zeci de state americane.
Primul succes a fost înregistrat în Virginia de democrata Jennifer Wexton care a învins-o la urne pe republicana în exerciţiu Barbara Comstock, conform canalelor de televiziune CNN şi NBC. Cel de-al doilea s-a produs în Florida, odată cu victoria democratei Donna Shalala.
Dar, aminteşte AFP, vor trebui să treacă mai multe ore pentru a avea o idee asupra culorii viitorului Congres, cel de-al 116-lea din istorie.
Senatorul democrat Joe Donnelly a fost învins de contracandidatul său republican, Mike Braun, victoria republicanilor reducând şansele democraţilor de a obţine majoritatea în Senat, potrivit estimărilor CBS News.
Poziţia lui Donnelly era considerată drept una foarte vulnerabilă încă dinainte de alegeri, având în vedere că alegătorii din statul Indiana au votat masiv pentru republicanul Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2016.
Pe de altă parte, postul CBS estimează că senatorii democraţi Kirsten Gillibrand (New York), Amy Klobuchar (Minnesota), şi Tammy Baldwin (Wisconsin) au fost realeşi.
Alegerile la jumătate de mandat sunt în mod tradiţional delicate pentru preşedintele în exerciţiu. Dar pierderea controlului în Camera Reprezentanţilor, în pofida cifrelor excelente din economia americană, ar fi o înfrângere personală pentru Donald Trump, atât timp cât a făcut din această consultare electorală un test privind popularitatea sa.
În joc sunt cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, precum şi o treime din Senat (35 de locuri din 100), 36 de posturi din cele 50 de guvernatori, dar şi o multitudine de scrutinuri locale.
Harta electorală senatorială serveşte, anul acesta, republicanilor: reînnoirea unei treimi din mandate vizează la actualul scrutin state majoritar conservatoare.
Incertitudinea este totuşi reală iar institutele de sondare îndeamnă la prudenţă.
Pe de altă parte, AFP arată că, în ce priveşte Senatul american, republicanii au câştigat un mandat important în Indiana, ceea ce le-ar putea permite să păstreze controlul asupra acestei camere.