spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalize"Să blocăm Franța". Grevele și manifestațiile împotriva proiectului de reformă a pensiilor...

„Să blocăm Franța”. Grevele și manifestațiile împotriva proiectului de reformă a pensiilor iau amploare. 72% dintre francezi se opun reformei pensiilor şi susţin mişcarea de protest

-

Franţa trăieşte azi a 6-a zi de greve şi manifestaţii contra proiectului de reformă a pensiilor. Cuvântul de ordine lansat de sindicate este «Să blocăm ţara». Sunt prevăzute circa 265 de manifestaţii în principalele oraşe ale Franţei iar grevele riscă să se prelungească, în anumite sectoare, şi în zilele următoare dacă guvernul nu dă înapoi, ameninţă organizatorii, transmite RFI.

- Reclama -

Scopul afişat de principalele 8 sindicate, unite din nou în acest demers protestatar, şi al celor 5 organizaţii de tineret, este ca guvernul să-şi retragă proiectul de reformă a pensiilor. Proiect ce prevede, printre altele, mărirea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Textul este actualmente în discuţii la senat după ce dezbaterile deputaţiilor nu au dat niciun rezultat.

- Advertisement -

«7 martie este prima zi a unei noi faze. Vom trece apoi la viteza superioară» a declarat Philippe Martinez, liderul CGT, principalului sindicat din Franţa. «Grevele se pot prelungi de azi încolo iar responsabilitatea blocajului este de pus doar pe seama guvernului. Nu poţi fi surd în faţa acestei mişcări sociale» a mai estimat Martinez. Opinia publică este în mod clar de partea sindicatelor. Potrivit ultimelor sondaje, 72% dintre francezi se opun reformei pensiilor şi susţin mişcarea de protest. Un procent ce este în creştere constantă.

Ziua de greve se resimte déjà în transporturi şi rafinării. Toate rafinăriile din ţară sunt blocate, adică nicio cisternă cu combustibil nu mai intră sau iese din depozite. In sectorul educaţiei, sindicatele anunţă 60% grevişti iar mersul trenurilor şi al metroulului parizian «sunt puternic perturbate» afirmă conducerile respectivelor companii.

- Advertisement -

În fine, ziua de greve este sinonimă şi cu manifestaţii «masive şi de neuitat» promit organizatorii. Aceştia speră să adune peste 2 milioane de oameni pe străzi. Ministerul de interne prezice el între 1 şi 1,4 milioane de protestatari. Sunt organizate azi, în principalele oraşe din ţară, circa 265 de manifestaţii. La Paris, startul se va da la ora 14, ora locală, pentru un marş care se anunţă extrem de tensionat având în vedere posibile şi probabile ciocniri între poliţie şi grupuri de spărgători tip black-blocs.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img