spot_img
miercuri, 24 decembrie, 2025
3 C
București

S-a deschis mormântul lui Ioan Corvin şi al fiului său din Croaţia: Ungaria a început cercetarea descendenţei familiei Huniazilor

Cercetarea descendenţei familiei Huniazilor a început cu deschiderea mormântului lui Ioan Corvin şi al fiului său în Croaţia – a anunţat marţi Miklós Makoldi, şeful Centrului Arheologic al Institutului de Cercetare a Maghiarimii, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului de radio naţional Kossuth.

Fiul şi nepotul lui Matia Corvin, Ioan şi Cristofor Corvin, au
fost înmormântaţi în mănăstirea paulină de la Lepoglava (Croaţia).
Locul de înhumare a fost deja cercetat în sec. al 19-lea, totuşi
s-a putut spera că osemintele s-au păstrat în condiţii bune – a
subliniat Miklós Makoldi.

Speranţa s-a adeverit, după îndepărtarea dalei mormântului s-a
reuşit identificarea rămăşiţelor unui bărbat în jur de 30 de ani şi
ale unui băieţel de 6 ani. Pe şoldului adultului s-au găsit
deformări ce indică în mod clar şchiopătura menţionată şi în
sursele scrise referitoare la Ioan Corvin. Prin urmare se presupune
că este vorba într-adevăr de rămăşiţele pământeşti ale fiului şi
nepotului regelui Matia Corvin.

Din oseminte s-au prelevat probe arheogenetice care pot ajuta
şi la identificarea rămăşiţelor regelui Matia. Domnitorul a fost
înmormântat, ca şi mulţi alţi regi ai Ungariei, în bazilica din
Székesfehérvár, însă osemintele s-au amestecat în urma devastărilor
din epoca dominaţiei otomane. Rămăşiţele găsite pe teritoriul
bazilicii, printre care cele ale regilor, episcopilor şi
aristocraţilor se află astăzi complet amestecate în Osuar.

În cazul în care identificarea osemintelor lui Matia va avea
succes, regele va putea fi reînhumat în condiţii decente – a
evidenţiat Miklós Makoldi. El a mai menţionat că analiza
eşantioanelor prelevate va dura câteva luni. În continuare se va
deschide Osuarul şi va începe analiza şi identificarea celor
aproximativ 600 de oseminte adunate acolo.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Articole relationate

    Categorii populare