spot_img
duminică, 11 ianuarie, 2026
-6 C
București

ROMGAZ ar putea prelua o participație de la Exxon în proiectul Neptun din Marea Neagră

Romgaz analizează posibilitatea de a prelua o participaţie de 15-20% din proiectul Neptun din Marea Neagră, după ce, luni, consultantul care se ocupă de exitul Exxon din România a contactat producătorul român de gaze pentru începerea negocierilor, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

„Am fost contactaţi, ieri (luni – n.r.), printr-un mail, de către consultantul care îi consiliază pe cei de la Exxon în acest exit. Ne-au anunţat că urmează un proces de exit şi că, dacă suntem interesaţi, ne invită la masa discuţiilor. Urmează să purtăm discuţii în perioada următoare, împreună cu reprezentanţii OMV”, a spus Volintiru.

El a precizat că nu ştie când va avea loc prima rundă de discuţii.

„Trebuie să analizăm primele documente. Ne-am gândit, din punctul nostru de vedere, că ar fi bine să preluăm o participaţie de 15-20%. Avem capacitatea de a finanţa această preluare din surse proprii, din surse atrase şi făcând un mix din cele două”, a susţinut oficialul Romgaz.

Potrivit acestuia, producătorul român de gaze era de mult timp interesat de această tranzacţie.

„Din punctul de vedere al Romgaz, este unul dintre paşii pe care îi facem pentru diversificarea activităţii şi spre mărirea portofoliului de business al companiei şi, implicit, al ţării. Este un pas firesc, foarte normal. Noi eram cu ochii de mult pe această oportunitate”, a continuat el.

Totodată, Volintiru a subliniat că acest lucru nu înseamnă renunţarea la proiectele în care compania este deja angrenată, precum proiectul Trident din Marea Neagră, realizarea termocentralelor Iernut şi Mintia şi preluarea unei participaţii din terminalul LNG din Grecia.

Întrebat dacă Romgaz le poate finaliza pe toate, el a răspuns: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, da. Noi discutăm mai multe forme de finanţare, nu numai din sistemul bancar. Există credite, există emisiuni de obligaţiuni şi există asocieri între parteneri puternici şi potenţi financiar, deci există mult mai multe. Şi există finanţări europene. Iată deja exemple de patru surse de finanţare, în afară de banii proprii. Deci dacă vrei să diversifici, se găsesc şi sursele, părerea mea”.

Vineri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a afirmat că Romgaz ar trebui să analizeze oportunitatea de a prelua participaţia ExxonMobil în proiectul Neptun din Marea Neagră, în cazul în care americanii se vor retrage.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare