Românii din Timoc cer din nou retragerea ambasadorului României de la Belgrad

Românii din Timoc au cerut, luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, pentru al treilea an consecutiv, retragerea ambasadorului României la Belgrad, Daniel Banu, şi a consulului din Zaicear, Iulian Niţu, pe care îi acuză că promovează o „politică antiromânească”.

Preşedintele Partidului Neamului Românesc (PNR) din Serbia, Predrag Balasevic, a declarat, luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, că românii din Timoc trec de ani de zile printr-o perioadă grea, întrucât, de-a lungul istoriei, românii de acolo au fost lăsaţi să se lupte singuri pentru păstrarea identităţii, limbii şi culturii româneşti în zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Balasevic a afirmat că problemele „grave” ale minorităţii româneşti pot fi rezolvate doar printr-o „susţinere clară” din partea politicienilor de la Bucureşti, care ar determina Belgradul să respecte legea privind conservarea şi promovarea identităţii lor etnice.

„Problema românilor din Timoc este mare şi noi nu o putem rezolva, deoarece nu avem semnale clare şi o susţinere clară de la Bucureşti, de unde Belgradul să înţeleagă că trebuie să facă mai mari eforturi în Timoc şi să respecte legea prin care noi, românii, să avem dreptul la şcoală, la biserică, la mass-media. Atunci când politicienii români de la Bucureşti vor spune colegilor de la Belgrad că drumul Serbiei în UE este prin Timoc, în România, aşa cum fac croaţii pentru minoritatea lor în Serbia, aşa cum fac bulgarii şi alţii, atunci Belgradul va înţelege că trebuie să ne respecte drepturile. Din păcate, noi nu auzim asta de la politicienii români. Eu am fost prezent la întâlnirea dintre premierul sârb şi premierul român, la Bor, în Serbia, unde am auzit de la domnul Ponta că România sprijină Serbia în drumul spre UE necondiţionat. Când spuneţi asta sârbilor, înseamnă că ei pot face ce vor. Asta este grav pentru noi”, a declarat Predrag Balasevic.

Liderul PNR a reclamat, de asemenea, dezinteresul şi politica antiromânească promovată de instituţiile româneşti care ar trebui să se ocupe de problemele românilor din Timoc, care au cerut, pentru al treilea an consecutiv, retragerea ambasadorului României la Belgrad, Daniel Banu, şi a consulului României din Zaicear, Iulian Niţu.

„Am trimis scrisori, am discutat şi cu fostul ministru de Externe (Titus Corlăţean – n.r.), oriunde avem posibilitatea spunem că aceşti domni din Serbia fac o politică antiromânească, eu cred că este şi o politică antiromânească pentru românii din Timoc, este antiromânească şi pentru statul român. Ei ne divizează în români şi în vlahi, ei creează noi lideri, noi organizaţii neguvernamentale politice, creează români adevăraţi – nu ştiu, dacă noi nu suntem români, ce suntem atunci?”, a spus Balasevic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare