- Reclama -
de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
MAE al Rusiei acuză din nou România, prin purtătoarea de cuvînt Maria Saharova, într-un briefing de azi, că a trimis masiv mercenari să lupte în Ucraina. România a dezmințit deja în câteva rînduri că ar avea cunoștință de mercenari români care să lupte împotriva rușilor. Desigur, nimic nu ar împiedica unii români să se angajeze la negru în slujba ucrainenilor. Dar subiectul ar putea pune pe tapet o întrebare interesantă legată de o acțiune nici pînă azi explicată limpede: de ce a refuzat România cu ani în urmă să voteze o lege care interzicea și sancționa sever cu închisoare acțiunea de mercenariat și pe orchestratorii ei?
Potrivit Saharovei, peste 8.000 de mercenari străini au fost recrutați în ultimele opt luni de conflict armat și trimiși în Ucraina. „Cele mai mari grupuri au venit din Polonia, Statele Unite, Canada, România și Marea Britanie, în ciuda faptului că în majoritatea țărilor mercenariatul este interzis prin lege și urmărit penal”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
Scurt remember: în anul 1976, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia nr. 31/34, a punctat pentru prima dată că practica utilizării mercenarilor constituie o infracţiune, iar mercenarii sunt infractori, recomandând statelor ONU să adopte, la nivel naţional, legi care să incrimineze astfel de acte precum recrutarea, finanţarea, instruirea şi facilitarea tranzitului de mercenari pe teritoriul lor.
Cîțiva ani mai tîrziu, prin Rezoluţia celei de-a 44-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, a fost adoptată Convenţia internaţională împotriva recrutării, utilizării, finanţării şi instruirii mercenarilor, care reclama același lucru, adică legislații naționale. România a aderat la convenție în 1990, dar din informațiile noastre, nu a ratificat-o nici pînă azi.
În 2007, un grup de parlamentari liberali a elaborat un proiect de lege privind interzicerea recrutarii, folosirii, finantarii și instruirii mercenarilor. Legea prevedea pedepse foarte aspre pentru mercenariat, de pînă la 25 de ani de închisoare, asimilînd infracțiunea celei de terorism. Sancțiunile vizau și firmele ori structurile care ar fi organizat acțiuni de mercenariat.
În mod straniu, deși era o lege cerută de ONU și necesară în interiorul NATO, deși primise avize favorabile de la guvernul Tăriceanu și de la toate organismele și comisiile parlmentare – cu o unică excepție – legea a fost trîntită cu voturi zdrobitoare împotrivă, în ambele camere. Singura comisie care a dat aviz negativ, cerînd respingerea legii, cea de Apărare a Camerei, condusă de democratul Mihai Stănișoară, a refuzat să motiveze avizul negativ. Nici alte motivații oficiale ale respingerii nu au fost oferite la acea vreme ori ulterior.
Desigur, se poate argumenta că, la nevoie, normele de drept internaţional ce se referă la activitatea mercenarilor ar trebui să fie puse în aplicare direct, fără a se face vreo referinţă, în acest sens, în legislaţia penală naţională.
Dar asta nu exclude marele semn de întrebare: de ce România a refuzat să voteze legea anti-mercenari atunci cînd a avut ocazia?
O lege impusă de principiile democrației, cerută de ONU, promovată de partidul de guvernămînt, acceptată de guvern șamd nu putea fi blocată în parlament, în ultimă instanță, decît în numele unor interese foarte înalte.
Interne, externe, nu e clar nici azi.
- Advertisement -
