Mă uit cu îngrijorare la ce se întâmplă acum în America. Este o adevărată revoluție culturală, care îmi amintește foarte puternic de ce s-a întâmplat în anii 1945-47 când au venit comuniștii la putere și toți intelectualii și oricine nu era din clasa muncitoare, au fost căsăpiți. În istorie se întâmplă astfel de cicluri. Pot spune că un alt ciclu a fost în 68-69 în Franța, când studenții au luat locul clasei muncitoare – ceva foarte artificial, nefiresc…Acum în America ideea de gender, de LGBT, de organe sexuale a devenit cel mai important lucru, a devenit o revoluție. Sigur că sunt nedreptăți care trebuie îndreptate, dar de ce nu vorbim despre ce se întâmplă cu cultura, de ce este atacată cultura adevărată, de ce acest ”Cancel Culture”? De ce să distrugi tot ce înseamnă Tradiție…?, spune regizorul Andrei Șerban într-un interviu acordat RFI.
FRAGMENT DIN INTERVIU:
Sunt totuși voci care se ridică și spun că s-a mers prea departe
– Din păcate sunt foarte puține, singulare chiar, ce se întâmplă acolo este un curent foarte puternic. Toate universitățile sunt fascizate, este un fel de neofascism al stângii. Așa cum există un neofascism fanatic al susținătorilor lui Trump, așa există în universități acest radicalism de stânga foarte puternic.
Practic te învață că ești obligat să faci ceea ce ți se spune! Deci dacă nu fac ce spui tu că trebuie să fac atunci sunt dușmanul poporului. Asta e ideea. Este eliminată posibilitatea unei opțiuni personale. Eu cu asta vreau să lupt din toate puterile, pentru că sunt convins că trebuie să avem dreptul la o alegere personală , individuală, asupra modului în care vrem să ne trăim viața. Nu să ni se spună, așa cum se întâmplă în regimurile opresive, cum trebuie să ne trăim viețile (…)
Când privim stelele noaptea…
Planeta e bolnavă. Uitați-vă la schimbările astea climatice. Astea sunt niște semne că planeta e bolnavă, ceva e este profund greșit… Este la nivelul umanității o derută atât de profundă , o forță negativă imensă – acesta este defapt virusul adevărat: virsul negativității care a umplut planeta, suntem cu toții prinși de el. Ca să ne desprindem trebuie să ne liniștim, acasă la noi, în singurătate, cum spune Pascal, gândindu-ne la ceva mai înalt.
Când privim stelele noaptea ar trebui să fim prea înguști să credem că totul s-a născut odată cu noi și că noi suntem buricul pământului. Mă uit la imensitatea aia din cer, apoi mă uit în oglindă și-mi dau seama că nici măcar despre mine nu știu mai nimic – asta nu e un semn de depresie așa cum se zice, ci un prilej de autocunoaștere, îmi dă curajul de a încerca să mă cunosc, să cunosc lumea, e mirarea aceea a copilului… Copilul are nevoie de hrana cea mai proaspătă, de oăle, laptele cel mai proaspăt, ca să se poată maturiza armonios, astfel încât adultul să nu piardă prospețimea aceea a copilului. Asta le-am spus-o și actorilor mei aseară…
(…)
Felul în care politicienii privesc teatrul… nu sunt cuvinte în vocabular ca să exprime nivelul acestei nepăsări și indiferențe. Pe scenă se spune adevărul. Hamlet de exemplu spune că societatea trebuie repusă la codul moral pe care l-a vrut tatăl înainte să fie omorât – e un mesaj atât de puternic încât probabil politicienii se sperie”