Home #regelemihai Regele Mihai pe calea ferată a ruinei spre Curtea de Argeș

Regele Mihai pe calea ferată a ruinei spre Curtea de Argeș

0

Casa Regală a modificat programul funeraliilor Regelui Mihai I al României. Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale va fi transportat, sâmbătă, 16 decembrie, cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Din păcate, toate gările de pe aşa numitul “Traseu regal Piteşti – Curtea de Argeş” sunt cu lacătul pe ele, iar peroanele pline de buruieni, scrie Universul Argeșean.

Odinioară o mândrie naţională, linia de cale ferată Piteşti – Curtea de Argeş, cu o vechime de peste 115 ani, a ajuns un dezastru. Probabil că atunci când a inaugurat linia de cale ferată, în toamna anului 1899, fostul Rege Carol I nu şi-ar fi imaginat că, peste 115 ani, cele patru gări-monument istoric vor fi închise.

În toamna anului 1899, după inaugurarea liniei Piteşti – Curtea de Argeş, construită sub conducerea eminentului inginer, inspector general Elie Radu, au fost date în exploatare clădirile staţiilor de cale ferată dintre cele două oraşe, Bascov, Merişani, Băiculeşti şi Curtea de Argeş, a căror concepţie arhitecturală şi tehnică aparţine aceluiaşi inginer-părinte al arhitecturii feroviare româneşti, Elie Radu (1853 – 1931).

La Bascov, timpul s-a oprit în loc

Deşi are peste 115 ani vechime, faţada se menţine foarte bine, însă ramele de la geamuri sunt totuşi o dovadă că aici nu s-a mai investit de mult timp. Sursa de apă de pe peron nu mai curge, iar timpul parcă s-a oprit în loc.

La Merişani întâlnim tot o clădirea pustie, iar oamenii au furat sobele

Gara din Merişani, o altă clădire superbă. Aici nu mai opreşte niciun tren, de câţiva ani. Două antene parabolice fixate la etaj îţi dau iluzia prezenţei umane, însă e doar o alarmă falsă. Clădirea e pustie, iar oamenii au furat sobele dinăuntru, dar şi alte lucruri.

În gara din Băiculeşti lacătele şi grilajele au pus stăpânire pe clădire

Gara Băiculeşti şi ea o încântare arhitectonică; din păcate încă o gară superbă, conservată foarte bine, de care autorităţilor nu le mai pasă. Nici aici nu mai „locuieşte” nimeni din 2010, iar lacătele şi grilajele au pus stăpânire pe gară. Ai sentimentul că te afli pe un traseu cu gări – fantomă.

„Perla coroanei”

„Perla coroanei” – sau a traseului – rămâne gara din Curtea de Argeş.
Gara datează din 27 noiembrie 1898, când a avut loc şi punerea în circulaţie a căii ferate Piteşti – Curtea de Argeş, în lungime de 38,4 kilometri, investiţia ridicându-se la 7.887.846 lei aur, potrivit documentelor vremii.

Chiar şi acum i se mai spune „Gara Regală”, pentru că toţi regii înmormântaţi la Mănăstirea Curtea de Argeş au fost aduşi cu trenul. Cu o arhitectură pur şi simplu magnifică, împodobită cu elemente decorative ce te duc cu gândul la palatele din Andaluzia, şi gara Curtea de Argeş ar fi meritat o soartă mult mai bună. Din păcate, tencuiala de pe pereţi este în multe locuri căzută, plouă prin acoperiș, ceasul Paul Garnier amplasat pe fațada dinspre peroane, asemănător celui din Gara Centrala din Paris, nu mai funcționează, iar maiestuosul candelabru de cristal, care lumina sala de așteptare, încăpere în care se ţineau odinioară cele mai frumoase baluri ale acelor vremuri, a fost dus la Craiova, gara pierzând astfel un element decorativ excepţional, o mărturie a unei epoci unice în istoria ţării, cea a Regalității.

Asta va întâlni Majestatea Sa pe ultimul său drum spre Curtea de Argeş.

Ad

Exit mobile version