Home #regelemihai Regele Mihai a murit

Regele Mihai a murit

0

Regele Mihai a decedat în Elveția. Regele Mihai I s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia). În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.

Regele a murit marți la ora 13 și la căpătâiul său era doar Principesa Maria, fiica sa cea mai mică.

Printr-un Comunicat, Casa Regală anunţa: „Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (…) În această săptămână, Familia Regală va  avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale.”

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

A fost ultimul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).

Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.

Aubonne le 24 janvier 2016. Le Roi Michel I De Roumanie avec la Reine Anne entourés de la Princesse Héritière Margareta et du Prince Radu ainsi que d’amis proches. © MORVAN ALAIN

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuţiile regale erau îndeplinite de o regenţă, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieţii politice, întoarcerea inopinată şi ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistenţă. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florenţa. Privat de o veritabilă afecţiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educaţie aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârşitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herţa, Transilvania de nord-est şi Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub supravegherea serviciilor de informaţii. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistiţiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga ţară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, cu situaţia Transilvaniei ca mijloc de şantaj al ruşilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.

În aceşti ani, suveranul s-a profilat într-un simbol naţional al rezistenţei. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câştigat” detaşat, iar 1947 a marcat interzicerea şi decapitarea Partidului Naţional Ţărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârşitul anului a venit rândul instituţiei monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzităţii. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveţia. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. După Revoluţia din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în ţară, cu excepţia Paştelui din 1992, când a atras mulţimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, şi-a primit înapoi cetăţenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate şi o parte din proprietăţi. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ţinut un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunţată îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.

Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956.

Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tâmplărie.

Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana „Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei.

In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu „Lear”, iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu.

Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra.

Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

Ad

Exit mobile version