Home Externe Erdogan amenință că rupe relațiile diplomatice cu Israelul: ”Domnule Trump, Ierusalimul este...

Erdogan amenință că rupe relațiile diplomatice cu Israelul: ”Domnule Trump, Ierusalimul este o linie roșie pentru musulmani”

0

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat marți că o eventuală recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului de către administrația americană ar putea conduce la o rupere a relațiilor între Ankara și statul israelian, relatează AFP și Reuters.

”Vom duce această luptă până la capăt cu determinare. Și aceasta ar putea duce până la ruperea relațiilor noastre diplomatice cu Israelul”, a declarat Erdogan, adăugând că statutul Ierusalimului este ‘o linie roșie pentru musulmani’.

”Domnule Trump, Ierusalimul este o linie roșie pentru musulmani”, a declarat președintele turc, adresându-se omologului său american, într-un discurs rostit în fața grupului parlamentar al Partidului Justiției și Adevărului (AKP, islamo-conservator), la putere. ”În calitate de președinte în exercițiu al OCI (Organizația Cooperării Islamice), vom urmări această problemă până la capăt. Dacă o astfel de decizie este luată, vom organiza în cinci sau 10 zile un summit al liderilor OCI la Istanbul (…) Vom pune în mișcare toată lumea musulmană în cursul acestui summit”, a spus el.

Turcia a avertizat deja de luni împotriva unei recunoașteri de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului, apreciind că o astfel de măsură ar provoca ”o catastrofă”.

Casa Albă a anunțat că decizia foarte așteptată a președintelui Trump pe acest subiect a fost amânată, deși urma să fie anunțată luni.

Ad

Exit mobile version