Home ALEGERI 2020 Rareș Bogdan: Istoria ne arată ce nu trebuie să repetăm

Rareș Bogdan: Istoria ne arată ce nu trebuie să repetăm

0

O datorie de onoare: apărarea Uniunii Europene. Ziua Europei nu este o vorbă goală, ci o ocazie să ne bucurăm de principiile atât, atât de generoase care stau la baza casei nostre comune: solidaritate, justiție, competență, eliminarea inechităților, tratament nediscriminatoriu, demnitate, bine comun, UNITATE. Istoria ne arată ce nu trebuie să repetăm, iar discursul rostit la Paris, în 9 mai 1950, de Robert Schuman, ministrul francez de Externe, cred că trebuie studiat în școli de la vârste fragede. Și începe așa: „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă”. Prin faptele noastre, putem fi continuatorii arhitectului proiectului de integrare europeană.Să fie clar, nu îi vom lăsa pe cei care vor să abandonăm principiile minunii numite Uniunea Europeană să pună dinamită celei mai lungi periode de pace!, a scris europarlamentarul PNL Rareș Bogdan pe facebook.

Ce om își abandoneză familia? Ce om pulverizează locul pe care îl numește „acasă”?România este acasă în Uniunea Europeană. N-a fost ușor, n-a fost totul minunat la început, trebuia să înlocuim principiile criminale ale unei societăți bolșevice, înrădăcinate în 50 de ani de comunism, cu valori precum competența, concurența, libertatea, succesul bazat pe informație, muncă, pricepere. Trebuia să înlocuim o traumă colectivă, care a avut un impact devastator asupra sistemului nervos al țării noastre, cu o lume în care fiecare are o șansă de a se exprima, de a-i fi recunoscute meritele. Dar fiecare zi care trece ne arată că nu avem nicio șansă de a ne dezvolta în afara Uniunii Europene. Fiecare an în care administratori inteligenți de comunități au investit bani europeni în binele oamenilor este o dovadă că aceasta este singura cale. Fiecare euro investit în infrastructură, servicii, antreprenoriat s-a înzecit și a adus noi locuri de muncă. Dacă uităm, dacă nu punem asta mai presus de manipulările crunte menite să pulverizeze CASA NOASTRĂ COMUNĂ, riscăm să devenim irelevanți! Și încă ceva: perfect este doar Dumnezeu. Noi, oamenii, putem aspira la perfecțiune făcând totul pentru binele semenilor noștri. Europa s-a clădit pe iubire și avem onoarea de a avea ocazia să o apărăm!, mai afirmă Bogdan.

Ad

Exit mobile version