Rareș Bogdan după Piatra Neamț: Procurorii și serviciile au dormit

Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan este de părere că, în cei cinci ani scurși de la incendiul din clubul Colectiv, „nu s-a schimbat absolut nimic”. Demnitarul european consideră că tragedia de la Neamț „este un ultim semnal de alarmă că această țară este bolnavă rău și obosită serios”. „Dacă nu vom lua împreună atitudine, nu se va schimba nimic”, a subliniat el, duminică seară, în direct pe B1 TV.

„Îmi amintesc ziua de 20 mai și atunci marea preocupare a PSD a fost să modifice ordonața Orban în care nu erau de acord ca spitalele să nu aibă manageri numiți de minister, ci să continue să fie numiți de președinții de Consiliul Județean, de baronii locali. Drenarea banilor prin sistemul de sănătate publică este o realitate, iar baronii locali o fac.Faptul că procurori locali, servicii au dormit este o altă hachiță…Există un alt CJ, cum e la Cluj, unde managerii au șefi de 10 ani, unde sunt exemplu de management. Sau la Oradea. Și aceste două județe tot în România se află și arată altfel”, a spus europarlamentarul Rareș Bogdan la postul B1TV.

„Eu o să fiu în seara aceasta mai mult decât un politician, deși sunt la vârful partidului de guvernământ. O să fiu în primul rând om și jurnalist, și o să spun o chestiune care probabil o să îi șocheze pe mulți, dar ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este un ultim semnal de alarmă. Este un ultim semnal de alarmă că această țară este bolnavă, este bolnavă rău și este obosită, obosită serios, și dacă nu vom lua împreună – dumneavoastră, eu, noi, cei care ne privesc, cei care se revoltă pe paginile de socializare – atitudine, nu se va schimba nimic. Au trecut cinci ani de zile de la Colectiv. Am avut un guvern tehnocrat, condus de liderul din partid care astăzi atacă PNL și PSD. Am avut PSD la guvernare trei ani de zile și am avut PNL la guvernare un an de zile. Din păcate, nu s-a schimbat absolut nimic, iar dacă nu vom face lucrurile să se schimbe împreună, ne vom uita după câți Arsene și câți Ioneli sunt în consiliile județene din România, ne vom gândi de ce atât de târziu a ajuns o lege care interzice președinților de consilii județene să mai numească directorii de spitale la promulgare, pentru că abia acum a ajuns la promulgare în urma unei inițiative a lui Florin Roman și a lui Robert Sighiartău, cei doi colegi ai mei”, a declarat eurodeputatul Rareș Bogdan.

Un incendiu devastator a cuprins, sâmbătă seară, secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Nu mai puțin de 10 persoane și-au găsit sfârșitul în tragedia de la Neamț, iar medicul erou Cătălin Denciu a fost transferat în Belgia pentru îngrijiri. Parchetul General a deschis o anchetă în această speță.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare