Raluca Turcan spune că PNL va insista cu revocarea lui Liviu Dragnea: „O să prezentăm un plan în care dacă cei din PSD mai au vreo preţuire faţă de România, faţă de angajamentele electorale şi dacă mai vor oarecum să poată să întâlnească electoratul cu fruntea sus la următoarele alegeri, ar putea să marşeze, astfel încât să ajungem la o restabilire a normalităţii în politică. Şi mă refer aici la revocarea lui Liviu Dragnea, pe care PNL o va pune pe agenda parlamentară cu insistenţă, până când, sper eu, vom reuşi să formăm o majoritate în Camera Deputaţilor, care să conducă la înlăturarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea”.
Cum s-a putea produce revocarea lui Liviu Dragnea? Deputata PNL precizează că „există două variante. Una este aceea de modificare a regulamentului, prin care preşedintele Camerei Deputaţilor să poată fi revocat şi de către alte grupuri decât cel care l-a propulsat în funcţia de preşedinte. Evident că această variantă este una mai dificilă, pentru că trebuie să treacă prin comisiile de specialitate controlate majoritar de către PSD, trebuie să ajungă pe ordinea de plen şi ulterior să fie votată. Există însă posibilitatea revocării din funcţia de preşedinte a lui Liviu Dragnea de către plenul Camerei Deputaţilor, dacă plenul Camerei Deputaţilor ia act de încălcările constituţionale pe care le-a săvârşit în mod repetat Liviu Dragnea. Şi aici există două decizii ale CCR, prin care CCR spune explicit că oricare dintre membrii Biroului Permanent de conducere al uneia dintre Camere poate fi revocat, dacă încalcă Constituţia”.
Încălcări ale Constituţiei?
Cum anume a încălcat Liviu Dragnea Constituţia? Raluca Turcan susţine că „sunt nenumărate momente de încălcare a Constituţiei şi pot să vă specific momentul în care a refuzat să convoace sesiunea extraordinară, în condiţiile în care a existat numărul de semnături necesare, în baza regulamentului, de convocare a unei sesiuni extraordinare. A încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, pentru că de nenumărate ori a exercitat presiuni asupra sistemului de justiţie. De asemenea, a încălcat dreptul Opoziţiei la manifestare în Parlament, respingând arbitrar demersuri ale Opoziţiei”.
Ea precizează că „solicitarea de revocare este depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Evident că domnul Iordache, vasalul perfect al domnului Liviu Dragnea, a refuzat să transmită această propunere de revocare plenului Camerei Deputaţilor, însă PNL va repeta această iniţiativă, până când vom reuşi, sper eu, să găsim o majoritate, care să pună mai presus de interesul unui om şi al unei agende clientelare interesul României, al statului de drept, al instituţiilor democratice”.