spot_img
5.2 C
București
vineri, noiembrie 15, 2024
AcasăActualitateRafila: Centrele pentru mari arşi sunt în construcţie şi vor fi gata...

Rafila: Centrele pentru mari arşi sunt în construcţie şi vor fi gata în prima parte a anului 2025

-

- Reclama -

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că centrele pentru mari arşi sunt în construcţie şi vor fi gata în prima parte a anului 2025, iar personalul medical este antrenat şi, în acest domeniu, „lucrurile s-au schimbat faţă de acum opt ani”.

- Reclama -

„Centrele pentru marii arşi sunt în construcţie, cel mai avansat e cel de la Timişoara. Sunt trei centre. Noi, când am venit la Ministerul Sănătăţii, în noiembrie 2021, am găsit toate aceste proiecte îngheţate şi, ca să spun aşa, pierdute, pentru că finanţarea se încheiase – era vorba de exerciţiul financiar 2014-2020 finanţat de Banca Mondială – şi atunci am reluat foarte rapid negocierile cu Banca Mondială, am reuşit să găsim acolo înţelegere, am semnat două dintre contracte. Lucrările se desfăşoară accelerat la Timişoara, unde deja de câteva luni se construieşte. A început să se construiască şi la spitalul Grigore Alexandrescu, unde va fi un centru de mari arşi pentru copii, şi încă unul la Târgu Mureş – vom semna contractul în cursul acestui an, iar finalizarea lor va fi în prima parte a anului 2025. Probabil că vor fi primele mari investiţii în sănătate care vor fi gata în prima jumătate a anului 2025, alături de alte multe investiţii care se fac, de mai mică anvergură, poate mai puţin vizibile, dar totuşi foarte importante. E vorba de o reţea de centre ambulatorii care vor fi gata, unele dintre ele, până la sfârşitul anului viitor”, a declarat Rafila, miercuri, la TVR Info.

- Advertisement -

El a punctat că faţă de acum opt ani, momentul tragediei de la Colectiv, „lucrurile s-au schimbat” şi în ceea ce priveşte pregătirea personalului medical, dar şi procedurile transfer al pacienţilor.

„Lucrurile s-au schimbat faţă de acum opt ani, cel puţin pentru oamenii cu bună-credinţă şi care văd cum sunt trataţi pacienţii arşi în Romania în momentul de faţă. Avem personal antrenat, e clar ca lucrurile s-au schimbat, inclusiv procedurile pentru transfer, pentru că, după incidentul de la Crevedia, în 24 ore toţi cei care nu puteau fi preluaţi de spitalele din ţară au fost transferaţi în străinătate”, a adăugat Rafila. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img