Radio Europa Liberă: Să nu vă aștepți la utopica și fantastica integrală Enescu visată de mulți melomani și nici măcar la reeditarea înregistrărilor cu interpretările și compozițiile lui Lipatti. Așa cum nu vă așteptați la vreo celebrare (o expoziție permanentă, de-a lungul întregului an, un album, o miniserie documentară dedicată vieții) a lui Theodor Pallady de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani

0
243

Unele teatre și-au transmis online reprezentațiile de arhivă sau montate curajos în plină pandemie fără public, uneori cu trupe înjumătățite de boală, și, desigur, fără mare ajutor din partea ministerului. Festivalul Național de Teatru a fost o cârpeală heirupistă făcută cu resturi uneori nici măcar de prea bună calitate din arhivele TVR și Societății de radio pe care nu le-am putut asculta/vedea decât în zilele festivalului. Astăzi nu mai avem acces la ele deși fac parte din patrimoniul național. Și nici anul acesta, care ar trebui să fie anul Enescu (sau Lipatti, că veni vorba), nu are semne prea bune. Nu are deloc, de vreme ce nu există nicio strategie pe termen lung în această direcție. Și cum ar putea avea, de vreme ce termenul de cultură a început să fie un arhaism, folosit doar în retorica oficială să dea bine?, spune intr-un comentariu Radio Europa Liberă.

CE MAI AFIRMĂ RADIO EUROPA LIBERĂ:

Așa că să nu vă aștepți la utopica și fantastica integrală Enescu visată de mulți melomani și nici măcar la reeditarea înregistrărilor cu interpretările și compozițiile lui Lipatti. Așa cum nu vă așteptați la vreo celebrare (o expoziție permanentă, de-a lungul întregului an, un album, o miniserie documentară dedicată vieții) a lui Theodor Pallady de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani.

Poate că așa și trebuie: cine are nevoie de omagii regizate oficial? Cine are nevoie de spectacole pompoase pentru a sărbători sufletește creația, creatorul? Nu ne-am săturat de actorii care recită Scrisoarea III cu voce de tunet simulând o însuflețire găunoasă și patriotardă? Nu ne-am săturat de lucrările semidocte și naționalist obsesive prezentate la sesiuni științifice numai bune de pus în CV-ul profesional? Cum ar putea fi sărbătorită o cultură fără să-i scoatem ochii cu stilourile și să-i spargem urechile cu tobele și trompetele noastre? Unii spun (și au dreptatea lor) că, în fapt, cultura nici nu ar trebui subvenționată de la buget. Dacă societatea are nevoie de ea, să plătească. Iar dacă operele sunt valoroase, creatorii se vor putea susține. În felul acesta, își vor păstra libertatea și vor avea statura să se ridice împotriva vremurilor, dacă simt că așa trebuie. Ziua culturii naționale ar trebui sărbătorită de fiecare creator în parte. Cu condiția să nu fie izolat sau alungat de sărăcirea programată politic a societății românești. Ce te faci însă cu o cultură minoră, cum e cea română? O cultură în care din cei trei euro dați pe o carte, 2,90 sunt dați pe traduceri și doar zece eurocenți pe lucrări originale? Poți supraviețui decent și discret măturat de torenții de pe web și de streamingul online?