Klaus Iohannis are 60 de ani, 5 case bine situate, o biografie de politician care s-a mișcat dinspre stânga spre dreapta fără probleme și care n-a ezitat să se cațere spre funcția supremă în stat, călcându-i în picioare pe cei care i-au deschis ușa spre putere, transmite Radio Europa Liberă.
RELATAREA INTEGRALĂ RADIO EUROPA LIBERĂ:
O dată ajuns în fruntea statului, Iohannis a intrat în rolul președintelui principial, moral, distant și intelectual. În politica internă a folosit filosofia pașilor mici, iar în cea externă, echilibrul. A fost primit de două ori la Casa Albă, a acceptat cadoul chinezilor de a-i tipări volumul autobiographic Pas cu Pas, pe care l-au și cenzurat, cu acordul autorului și a ținut în balans competiția dintre Washington și Bruxelles pentru statele din fostul Pact de la Varșovia: a înțeles rațiunile Berlinului, atunci când cancelara Angela Merkel a spus căRusia trebuie să rămână un partener pentru UE, dar a acceptat și argumentele generalilor români care militează pentru lărgirea prezenței militare americane pe teritoriul țării.
România „normală” a președintelui Iohannisignoră însă Rusia, ca și cum nici n-ar exista, ca și cum cea mai mare bază militară din regiune, n-ar fi la 400 de kilometri de Constanța. Nici axa București-Washington nu mai există pe harta președintelui, chiar dacă nu o spune direct. Klaus Iohannis este, în schimb, cel mai europenist lider pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani.
„Normalitatea” lui Iohannis din noul program prezidențial face parte din personalitatea președintelui, care în primul său mandat a încercat să evite controversele și să nu intre în războaie inutile. A fost, crede el, „un pompier atomic”. Altfel spus, a intervenit punctual, atunci când era neapărată nevoie și mai ales înainte de campania electorală. A fost salvatoare prezența lui la ședința de guvern din ianuarie 2017, când spus că „sunt doi elefanți în încăpere, dar nu se văd: amnistia și modificarea Codurilor penale”. Iohannis a refuzat să promulge legile care încălcau statul de drept, în măsura în care i-a permis Constituția, dar atunci când fostul ministru al Justiției a eliminat-o pe Codruța Kovesi din fruntea Direcției Naționale Anticorupție, președintele nu a ieșit public nici măcar să-i mulțumească acesteia pentru ce a făcut.
Nici când noua Secție de anchetare a magistraților a pus-o pe Kovesi sub control judiciar și i-a interzis să părăsească țara, „pompierul atomic” nu a spus nimic, deși fosta procuroare șefă anticorupție tocmai începuse competiția pentru a conduce Parchetul European. Iohannis a vorbit despre Kovesi abia după ce a devenit clar că va câștiga această poziție prestigioasă.
Între intervențiile pe care le-a avut în ultimii cinci ani, președintele a rămas un cetățean „normal”, un burghez autentic, dar nu neapărat în sensul vechii democrații săsești, a cărei grijă era buna organizare și prevenirea situațiilor de criză. A acceptat-o pe Viorica Dăncilă, ca prim-ministră, cu explicația că dă „o nouă șansă PSD” și cu avertismentul profesoral că social-democrații „trebuie să înceteze cu țopăiala guvernamentală”, după care i-a cerut în mod repetat demisia, ca și cum n-ar fi știut de la început cu cine are de-a face.
Klaus Iohannis a câștigat fotoliul de la Cotroceni în timp ce era acuzat de incompatibilite de Agenția Națională de Integritate (ANI), pentru că în vreme ce era primar, reprezenta municipalitatea în Adunările Generale ale Acționarilor de la societățile Apă, Canal și Piețe, ceea ce, spuneau inspectorii de integritate ar fi fost în opoziție cu prevederile legale.
În prima lui lună de șef al statului, Iohannis a câștigat procesul cu ANI, după ce instanța supremă a respins acuzațiile de incompatibilitate, care ar fi ridicat semne de întrebare asupra mandatului său. Nu toate procesele pe care le avea au mers, însă, la fel de repede. Și nu toate lucrurile au fost lămurite.
A refuzat, de pildă, să explice de ce există o diferență de peste 100.000 de euro între veniturile din chirii pe care le-a trecut în declarațiile de avere între 2005 și 2008 și sumele din contractele pe care le-a semnat la închirierea proprietăților sale. Rise Project a publicat însă contractele respective și a demonstrat fie că președintele a greșit socoteala, fie că a falsificat cifrele.
Nu există încă explicații clare despre averea substanțială pe care au reușit să o strângă soții Iohannis din lefurile lor de bugetari. Majoritatea proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis și-ar avea originea într-o retrocedare întemeiată pe acte false, din care familia prezidențială a câștigat peste jumătate de milion de euro: un imobil din centrul Sibiului, dobândit în 1999, care a fost închiriat aproape imediat unei bănci pentru un venit anual de 60.000 de euro pe an. Casa aparținea statului român și era administrată de Primăria Sibiului, care a fost condusă între 2000 și 2014 de Klaus Iohannis.
Cu toate că, după 16 ani de tergiversări, soții Iohannis au pierdut procesul definitiv în 2015,Klaus Iohannis a cerut o contestație în anulare pentru schimbarea verdictului irevocabil dat de judecători, iar avocații lui au tras de timp cât au putut, mizând poate pe faptul că președintele ar putea fi favorizat în cele din urmă.
În octombrie 2014, întrebat în prima confruntare electorală ce gândește un profesor când aude că un alt cadru didactic a putut să-și cumpere din venitul de dascăl 6 case, Iohannis, a răspuns „ghinion”, apoi a explicat ”Salariul de profesor a contat foarte puțin, meditațiile au contat un pic. Soția mea și cu mine am plecat de la un apartament de 4 camere în centrul Sibiului plus banii adunați de la nuntă. După care am reușit să cumpăr apartamentul din zona unde am locuit înainte pe legea care permitea vânzarea, la un preț avantajos. După care am avut ocazia să cumpăr o jumătate de casă de la un prieten care o moștenise. Situația din Sibiu a fost una specială. Majoritatea sașilor au ales să plece”
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după rămânerea definitivă a deciziei Curții de Apel Brașov, prin care a pierdut una dintre casele din Sibiu, că va returna o mică parte din banii încasați din închirierea respectivei case, mai exact acele sume virate începând cu data comunicării deciziei.
Lucrurile au rămas oarecum neclare în privința banilor pe care Iohannis ar trebui să-i dea statului, care a recuperat clădirea folosită atâția ani, în mod ilegal, de familia prezidențială.
La fel de neclară este și evoluția abruptă a fostului primar de Sibiu în politica mare. În octombrie 2009, în plină criză guvernamentală, Klaus Iohannis este propus de PSD, PNL și UDMR ca premier al unei majorități fluide. Traian Băsescu, președintele de atunci, aflat în campanie electorală, refuză această propunere și îl numește pe Iohannis „premierul de la Grivco”, după sediul firmelor lui Dan Voiculescu, locul în care s-ar fi luat această decizie: „nu mai interesează că înțelegerea s-a făcut la Grivco”, a declarat, atunci primarul Sibiului, care era deja un personaj cu anvergură națională, datorită felului în care a gestionat anul 2007 în care Sibiul a fost capitală culturală europeană, alături de Luxemburg.
Iohannis putea fi „neamțul salvator” pentru PSD și PNL, partide aflate într-o lungă alianță împotriva lui Băsescu, dar nu venise încă momentul. Din 2009, până în 2014, când a câștigat prezidențialele, primarul Sibiului a rămas un provincial neasociat cu politica, un marginal, care vorbește puțin și face lucruri spectaculoase. Liberalii l-au readus la centru în 2014: pe 7 februarie PNL îl propune pe Iohannis vicepremier și ministru de Interne, dar premierul din epocă, Victor Ponta, refuză numirea și acest refuz devine pretext pentru ieșirea PNL de la guvernare și din alianța USL (Uniunea Social-Liberală, formată de PSD și PNL). Apoi, în mai 2014, în campania pentru europarlamentare, liderul liberalilor, Crin Antonescu, spune că renunță la funcție, dacă PNL nu obține 20% din voturile exprimate. „Îmi dau demisia, dacă PNL obține sub 20% din voturile exprimate”. Rezultatul a fost de 15%, Antonescu s-a retras, iar nou venitul Iohannis a fost ales președinte PNL, fără entuziasm de cei 1500 de delegați la Congresul care a avut loc la finele lunii iunie. În același congres, Iohannis a promis fuziunea cu PDL-ul abandonat între timp de Traian Băsescu.
Deși nu a avut succes de scenă la Congresul PNL din 28 iunie 2014, Iohannis a obținut voturi suficiente pentru a prelua partidul. Persistă încă nebuloasa acelei zile printre vechii liberali, mai ales că Iohannis a decis imediat să-l concureze pe Crin Antonescu pentru intrarea în cursa prezidențială. Apoi, a câștigat spectaculos și neașteptat în fața retoricii spumoase a acestuia.
