spot_img
1.6 C
București
miercuri, martie 29, 2023
AcasăAnalizeRadio Europa Liberă: Afacerea penală a Școlii online

Radio Europa Liberă: Afacerea penală a Școlii online

-

Școala online a umplut buzunarele furnizorilor de tablete și, după resuscitarea dosarului Microsoft și începerea urmăririi penale a fostului prim-ministru Tăriceanu, ne putem aștepta pe viitor la un dosar Microsoft 2.0 în care să se cerceteze iarăși până la marginea prescripției sutele de milioane de euro irosite pe tablete, laptopuri, telefoane, abonamente de internet și pe un sistem de predare care și-a demonstrat cu asupră-de-măsură ineficiența. Adesea, școlile din România nu au curent, căldură sau canalizare, iar educația „computațională” a elevilor se limitează la jocurile mecanice din cazinouri. Desigur, ar fi util (și subiect de carte) să vedem cum s-a ajuns aici și cine ar trebui să-și asume răspunderea, spune într-un comentariu Radio Europa Liberă.

- Reclama -

COMENTARIUL RADIO EUROPA LIBERĂ:

Ministrul educației susține că este posibil ca situația școlară a zeci de mii de elevi să nu fie încheiată pentru că „nu au putut participa la sistemul de învățământ”. Cu alte cuvinte, din motive în principal organizatorice, care țin de politicile de guvernare (de decizia de a închide școlile, de pildă) zeci de mii de copii sunt în pericol să repete anul școlar). Mai mult, aproape 300 de mii de copii susțin că „nu au avut acces la echipamente sau la tehnologie” adică au participat sporadic la ore. Pe lângă aceștia au mai apărut alte 250 de mii de elevi care pretind că nu au tablete deși fosta ministră Anisie se lăuda că le-a și trimis la destinație. Actualul ministru nu ne spune dacă tabletele predecesoarei existau cu adevărat și nu doar ca figură de stil în discursul politic. Sorin Câmpeanu afirmă că, de fapt, problema este aproape sigur inventată. El nu e convins că tehnologia și progresul sunt de vină, ci că e posibil ca elevii să fi inventat această scuză convenabilă pentru a scăpa de școală. Și printre profesori părerile sunt împărțite: unii pretind că elevii fac ce pot, alții că educația se duce de râpă. Mulți ar vrea un substanțial spor de stat la calculator, alții se opun redeschiderii școlilor pentru că nu vor să fie cobaii vaccinurilor insuficient testate sau să-și pună viața în pericol ieșind din case. Cu toții deplâng starea educației. Ascultând aceste scuze și acuze bâlbâite nici nu știi cine vrea mai mult ca școala să devină virtuală (adică inexistentă): ministerul, profesorii, elevii? Ca și în cazul sistemului de sănătate, copiii simt că sunt pe cont propriu și că trebuie să facă homeschooling cu ajutorul rețelelor de socializare, al platformelor de tutoriale și jocuri și al școlii vieții.

Testele PISA din 2020 au fost amânate pentru 2021, din fericire, pentru că în contextul actual de confuzie generalizată, ignoranța a devenit un principiu de existență. La urma urmei, nici politicienii nu sunt niște mari exemple de știință și înțelepciune. Au reușit prin tenacitate. Însă la testele din 2018 (singurele la care am rezultele) România înregistra cele mai proaste rezultate din ultimii 9 ani. Gradul de analfabetism funcțional era de 44%. Doar 1% dintre școlari au obținut calificative foarte bune. Este foarte probabil ca în anul care a trecut analfabetismul să fi atins noi culmi iar tendințele de acum doi ani să continue multă vreme, mai ales că ministrul Câmpeanu și-a pregătit deja discursul justificativ pentru dezastru: nu, de vină nu sunt lipsa de investiții, proasta gestionare a banilor și resurselor, proasta calitate de a infrastructurii, programele și manualele învechite. De fapt, educația este victima delăsării generalizate, minciunii sistematice a elevilor și leneviei cadrelor didactice.

E un discurs în care nu prea mai rămâne loc pentru răspunderea ministerului sau clasei politice, ci doar pentru vinovăția generală. Și ceva adevăr este și aici, ca și în vorba cu spitalele și șoarecii: oamenii obișnuiți sunt vinovați de alegerile pe care le fac: ei își aleg lideri de partid și candidați toxici, ei susțin platforme demagogice și utopii costisitoare. Fără pacienți, elevi și părinți, nu ar exista profesori și medici așa cum fără alegători nu ar mai exista lideri care să întoarcă spatele și să plece la prima întrebare incomodă. Întreaga construcție socială bazată pe relații și familie de interese duce inevitabil la sentimentul dominant al clasei politice: aceea că este inevitabilă, că nu există alternative. Prin toate privilegiile pe care și le creează (salarii, indemnizații, pensii, oportunități de afaceri, nepotism), prin impunitate (dosarul lui Tăriceanu a fost deschis după alegeri, când el nu a mai intrat în parlament, dosarele caselor lui Iohannis s-au închis pentru că e președinte, deci imun) inspiră respectul general pentru că sunt un semn de putere la care oamenii obișnuiți nu pot decât tânji inutil. Sau poate că, dacă puterea e în mâinile lor, cum spun sloganurile politice, oamenii obișnuiți ar trebui s-o folosească mai eficient.

Toți vin și fac poze cu catastrofa, par impresionați, dau din cap înțelegători: săracii elevi, săracii bucureșteni, săracii nemțeni, săracii pacienți. Au discursuri mobilizatoare. Știu să rezolve problema din două anacoluturi și o metaforă uzată. Dar se supără dacă sunt acuzați de complicitate prin inacțiune sau tăcere. Cu ce drept sunt trași la răspundere de tipii ăștia anonimi? De șoarecii ăștia?

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img