Putin ordonă prime pentru militari și forțele de ordine înainte de alegeri

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat marţi plata unei prime militarilor şi membrilor forţelor de ordine, la o săptămână după un ajutor acordat pensionarilor, plăţi ce intervin la mai puţin de o lună până la alegerile legislative.

Aceste categorii ale populaţiei aparţin electoratului tradiţional al Rusiei Unite, partidul la putere, confruntat cu erodarea popularităţii sale pe fondul scăderii nivelului de trai din 2014, împreună cu revenirea inflaţiei în ultimele luni, notează France Presse.

Toţi militarii şi poliţiştii vor primi în septembrie un bonus de 15.000 de ruble (170 de euro), conform decretelor publicate de Kremlin după anunţuri făcute în acest sens de preşedintele rus săptămâna trecută la un congres al Rusiei Unite.

El a decretat deja plata unui ajutor de 10.000 de ruble (110 euro) către pensionari.

Deşi numărul beneficiarilor nu a fost comunicat, Rusia numără aproximativ 42 milioane de pensionari şi cel puţin 1,7 milioane de poliţişti, militari şi membri ai gărzii naţionale.

Potrivit lui Andrei Makarov, un responsabil al camerei inferioare a Parlamentului care se ocupă de buget, citat de agenţia Interfax, aceste anunţuri vor costa peste 500 miliarde de ruble, adică 5,77 miliarde de euro.

Preţurile de consum au început să crească în Rusia în martie 2020, în plină pandemie. Fenomenul s-a accelerat apoi odată cu redresarea economică, erodând în continuare puterea de cumpărare a ruşilor, începută în 2014, odată cu sancţiunile occidentale ce au lovit ţara după anexarea Crimeii ucrainene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare