Orban nu vrea desființarea pensiilor speciale pentru primari

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, după şedinţa coaliţiei, că este de acord cu poziţia UDMR ca pensiile speciale pentru aleşii locali să nu fie desfiinţate.

„Sunt de acord, trebuie să găsim o soluţie. Primarii primesc indemnizaţia, doar atât. Ei nu beneficiază de sporul de vechime sau de alte instrumente prin care să se cuantifice efortul pe care îl depun pentru comunităţile locale. Se poate găsi o formă legală în care să se ia în considerare, pe de o parte, restricţiile la care sunt supuşi prin exercitarea funcţiei de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean şi, pe de altă parte, să se ţină cont de regimul pe care l-au avut în materie de indemnizaţii, în care nu au beneficiat de alte venituri suplimentare”, a precizat Orban, întrebat pe această temă.

El a subliniat că funcţia de parlamentar, pentru care au fost eliminate pensiile speciale, e diferită de cea de primar.

„Funcţia de primar incumbă o responsabilitate uriaşă, patrimonială, civilă. Practic, primarul este cel care administrează patrimoniul, angajează patrimoniul, derulează proiecte de investiţii, derulează bugete, conduce un număr mare de angajaţi şi are şi un regim limitativ şi are o serie de interdicţii. Aici există o echipă formată, ceea ce am discutat noi astăzi este să reia activitatea, odată cu debutul sesiunii parlamentare şi chiar să accelereze dezbaterile, să vină cu soluţii pentru fiecare categorie de pensii speciale”, a spus Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare