Putin merge în China pentru o alianță cu Venezuela pentru creșterea prețului petrolului

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său venezuelean Nicolas Maduro urmează să discute „posibile măsuri reciproce” în vederea stabilizării preţului mondial al petrolului, în cursul unei vizite în China, săptămâna aceasta, a anunţat Kremlinul luni, relatează Reuters, transmite Mediafax.

Putin şi Maduro urmează să asiste la o paradă militară la Beijing, care va marca 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Asia.

Un consilier de la Kremlin, Iuri Uşakov, a anunţat că aceste măsuri urmează să fie discutate în cadrul cooperării Moscovei cu OPEC. El nu a oferit alte detalii.

Preţul petrolului, cea mai importantă marfă de export rusă, a scăzut la jumătate faţă de nivelul la care era comercializat anul trecut, sub 50 de dolari pe baril, ceea ce a contribuit la intrarea economiei ruse în recesiune.

Venezuela a contactat alţi membri ai Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi a îndemnat la organizarea unei reuniuni de urgenţă cu Rusia, în vederea stabilirii unui plan vizând oprirea derutei preţului petrolului la nivel mondial, scria săptămâna trecută The Wall Street Journal.

Rusia, unul dintre principalii producători de petrol din lume, nu este membră OPEC. Moscova şi organizaţia s-au abţinut, până în prezent, să încerce să susţină producţia prin reducerea preţurilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare