Putin i-a acordat cetățenia rusă lui Snowden

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat cetăţenie rusă avertizorului de integritate şi subcontractor al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, refugiat în Rusia din 2013 după ce a părăsit SUA, la nouă ani după ce acesta a dat în vileag amploarea operaţiunilor secrete de supraveghere desfăşurate de Agenţia Naţională de Securitate a SUA (National Security Agency – NSA), relatează AFP şi Reuters.

Numele lui Edward Snowden (39 de ani) apare alături de alte zeci într-un decret prezidenţial publicat luni pe site-ul guvernului rus.

Edward Snowden este căutat de SUA pentru că a transmis presei zeci de mii de documente dovedind amploarea supravegherii electronice efectuate de Washington atât pe plan intern, cât şi în străinătate.

Autorităţile americane doresc de ani de zile readucerea lui în SUA pentru a fi judecat penal pentru acuzaţii de spionaj.

Deocamdată nu a existat nicio reacţie din partea lui Snowden, al cărui nume a apărut, fără niciun comentariu din partea Kremlinului, pe o listă de 72 de persoane născute în străinătate, cărora Putin le-a acordat cetăţenie rusă.

În 2020, Rusia i-a acordat lui Snowden drept de rezidenţă permanentă, deschizându-i astfel calea pentru obţinerea cetăţeniei ruse.

Dezvăluirile facilitate de Snowden au stârnit la vremea respectivă tensiuni puternice între SUA şi aliaţii lor, iar decizia autorităţilor ruse de a-i acorda un permis de şedere provocase indignarea Washingtonului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenţia de stat RIA Novosti că naţionalitatea rusă i-a fost acordată lui Edward Snowden la cererea sa.

Avocatul rus al acestuia, Anatoli Kucerena, a precizat la rândul său că Snowden nu este vizat de ordinul de mobilizare pentru ofensiva în Ucraina, decretat de Vladimir Putin săptămâna trecută pentru anumite categorii de ruşi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare