Purtătorul de cuvânt al PNL îl contrazice pe Dincu: Nu înţelegem declaraţiile domnului Vasile Dîncu. Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe îi răspunde lui Vasile Dîncu, care a solicitat modificarea calendarului pentru adoptarea legilor educaţiei, precizând că acest calendar este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi. Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit, precizează Stroe.

”Calendarul pe Legile Educaţiei este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi. Nu înţelegem declaraţiile domnului Vasile Dîncu, mai ales că nu sunt în concordanţă cu cele asumate de PSD în această situaţie. Ce este clar e că Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit. Vor intra pe circuitul de avizare interministerială în Guvern, spre adoptare, după ce experţii partidelor din coaliţie le-au consultat, iar ulterior vor merge în Parlament pentru a fi dezbătute şi votate. E posibil ca dl Dîncu să nu fi fost informat. Nu ştim. Cert este că există un consens în coaliţie şi un calendar asumat ferm pe tema Legilor Educaţiei”, a transmis Stroe.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a declarat pentru edupedu.ro că a solicitat preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educaţiei în coaliţie şi în guvern. Dîncu susţine că proiectele de lege „trebuie revăzute serios”, şi anunţă că a început o analiză cu peste 200 de membri din Departamentul educaţie al partidului.

În 10 ianuarie, liderii coaliţiei de guvernare au decis ca experţii din partide să lucreze cu Ministerul Educaţiei din data de 1 februarie pentru ca proiectele legilor educaţiei să poată fi adoptate de către Guvern până pe 15 februarie, iar Parlamentul să le voteze până pe 15 martie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge pentru prima dată în Mehedinți

    Primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit îndoar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest...

    Articole relationate

    Categorii populare