Home Politica PSD își va nominaliza un candidat la Primăria sectorului 2 după...

PSD își va nominaliza un candidat la Primăria sectorului 2 după reținerea lui Onțanu/ REPLICA UNPR

0

Partidul Social Democrat anunță că va nominaliza un candidat pentru Primăria sectorului 2, dar menționează că va continua dialogul cu Uniunea Națională pentru Progresul României.

Iar Uniunea Națională pentru Progresul României precizează că a luat act de decizia procurorilor DNA de a-l reține pe edilul sectorului 2, Neculai Onțanu, și subliniază că ”orice român se bucură, potrivit Constituției, de prezumția de nevinovăție”, iar până când o instanță de judecată va decide altfel președintele interimar al partidului ”este nevinovat”.

”Partidul Social Democrat a luat act de situația în care se află Neculai Onțanu. PSD va continua însă dialogul cu UNPR. În zilele următoare vom avea întâlniri pentru a discuta colaborarea dintre cele două partide. În condițiile date, PSD va nominaliza un candidat pentru Primăria sectorului 2”, se precizează într-un comunicat PSD transmis miercuri AGERPRES.

Primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, a fost reținut miercuri seara de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru luare de mită. El va fi prezentat joi Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Pe 18 martie, conducerea PSD a validat candidații pentru Primăria Capitalei și pentru sectoare. La sectorul 2, candidatul era primarul Neculai Onțanu.

Ad

Exit mobile version