PSD despre USR: „Alături de penali în funcţii publice”

Social-democraţii au transmis că, în USR a fost instituită deja o practică uzuală de a face scut în jurul penalilor de partid, „contrar conduitei pe care o pretindeau altor oameni politici suspectaţi de incompatibilitate sau de corupţie”.

„Apărarea cu înverşunare a primarului Sectorului 1, acuzat de incompatibilitate şi de fapte penale nu este un caz izolat în USR. Aceeaşi protecţie politică din partea conducerii USR s-a manifestat şi în cazul primarului de la Braşov, Allen Coliban. Niciun membru din conducerea USR nu s-a delimitat de acesta, după ce DNA a deschis un dosar penal pentru o serie de activităţi ilegale sesizate la Primăria Braşov, printre care şi deturnarea de fonduri publice către organizaţia non-guvernamentală fondată chiar de primarul Coliban”, potrivit comunicatului de presă al PSD.

Sursa citată mai precizează argumentele invocate de USR că împotriva celor învinuiţi nu s-a început încă urmărirea penală, că cercetarea penală este încă „in rem” sau că încă nu s-a pronunţat definitiv o instanţă de judecată contrastează puternic cu atitudinea acestui partid faţă de alţi politicieni aflaţi în situaţii similare cărora le cereau cu insistenţă să facă pasul în spate până îşi clarifică lucrurile în justiţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare