Protestul crescătoriilor de animale: REACȚIA GUVERNULUI

Guvernul caută o soluție tehnică și legală pentru modificarea legilor, solicitată de crescătorii de animale, dar acest lucru nu se poate face prin ordonanță de urgență, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Senatoarea Cristiana Anghel a mers marți în mijocul agricultorilor care protestează la Palatul Parlamentului. Aceasta le-a promis că într-o oră se va forma un grup de aleși care să discute cu reprezentanții lor.  Însă prezența Cristianei Anghel nu a făcut decât să înfurie și mai tare prostestatarii, care susțin că nu au încredere în Parlament.

”Le-am transmis că le susțin revendicările, lucrez acum la inițiativă legislativă de abrogare a articolelelor, să mai aibă răbdare o oră, mă duc înauntru, stabilim un grup de parlamentari din conducere care să se întâlnească cu un grup de-al lor. În același timp, depunem inițiativa legislativă de abrogare a articolelor care deranjează și în regim de urgență să fie abrogate”, a spus Anghel.

”Ești prost”: Cristiana Anghel a reacționat violent când unul dintre ciobanii care protestează la Parlament i-a rupt în față foile cu un proiect de lege

”Dacă nu vine ministrul să promită sau cineva din ministerul Agriculturii, nu avem încredere în Parlament!”, i-a spus un protestatar revoltat, senatoarei.

”Parlamentul face legile. Ministrul n-are treabă. Ministrul astăzi e, mâine nu e, eu sunt parlamentar tot timpul. Eu îți fac legea, eu te ajut”,  a răspuns Anghel.

”Parlamentarii fac legi pentru ei, nu pentru noi. Asta nu e lege, doamnă”, a spus bărbatul.

Uite lege!”, a replicat Cristiana Anghel, arătându-i bărbatului niște foi cu inițiativa sa legislativă, moment în care un protestatar i-a luat senatoarei foile din mână și le-a rupt.

”Ești prost!”, a fost reacția Cristianei Anghel, în timp ce un alt bărbat a replicat furios: ”proști suntem toți că acceptăm așa ceva”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Cine era in avionul militar american care a aterizat la Moscova: ȘEFUL CIA

    Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit în Rusia, relatează...

    Qatarul nu va participa la presiunea americană asupra economiei iraniene

    Ministerul qatarez de Externe a declarat că nu intenționează...

    Articole relationate

    Categorii populare