Home Cultură Proteste la Opera din Iași

Proteste la Opera din Iași

0

Aproximativ 50 de părinţi şi copii din corul Juniorii Operei Naţionale Române Iaşi au protestat luni seara pe treptele Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, nemulţumiţi că managerul instituţiei, Beatrice Rancea, a decis să o demită din funcţia de dirijor pe Raluca Zaharia, cea care a înfiinţat şi condus în ultimii opt ani corul.

În timpul protestului, o parte dintre copiii din Corul Juniorii au cântat două piese din repertoriu iar părinţii acestora au venit cu un banner pe care era inscripţionat mesajul „Redaţi demnitatea Operei din Iaşi!” sau afişe pe care scria „Lăsaţi în pace postul de dirijor cor pe care l-aţi acceptat în 2017”, „Corul Junior = Raluca Zaharia”, „Nu schimbaţi organigrama după bunul plac”.

„Fiica mea chiar s-a dezvoltat aici şi a învăţat foarte multe. Ea s-a dezvoltat şi a evoluat vocal. Datorită Ralucăi, Maia nu face ore de canto. Ea are voce pentru că a venit la Operă şi a făcut ore şi repetiţii aici cu Raluca Zaharia. Ştim că nimeni nu este de neînlocuit, dar Raluca are ani de experienţă. Să lucrezi cu copii este foarte greu. E foarte greu să vină acum alt dirijor fără experienţă la lucrul cu copiii şi să le facă faţă”, a declarat Carmen Mălăncuş, mama unei copil din corul Juniorii Operei.

Până pe 17 februarie, Raluca Zaharia este în preaviz pentru funcţia de dirijor, în urma reorganizării organigramei, managerul Beatrice Rancea oferindu-i postul de sufleor cu contract şi totodată posibilitatea de a lucra în continuare ca dirijor al Juniorilor Operei, însă pe baza unui contract de colaborare

Ad

Exit mobile version