Home highlight Procuror al Parchetului Vrancea către Şeful Antifraudă: Ascunzi dosarele cu furturile din...

Procuror al Parchetului Vrancea către Şeful Antifraudă: Ascunzi dosarele cu furturile din bani publici!

0

Viitorul prim procuror al Parchetului Vrancea, Florin Ţîrlea, l-a avertizat dur pe Şeful serviciului Antifraudă din cadrul poliţiei vrâncene, comisarul şef Marian Harap. “Vreau să transmit prin intermediul dumneavoastră un mesaj direct şefului serviciului de investigare a fraudelor, domnului Harap. Vreau să îi transmit direct: aşa nu se mai poate! Trebuie să ne apucăm cu toţii de treabă! (…) O să mă ocup personal să monitorizez acest serviciu. Sunt mari nemulţumiri pentru că am văzut o listă cu dosare vechi lăsate în nelucrare de un an de zile. Eu nu pot să admit aşa ceva! Aştept de la dumnealui dosare pe achiziţii publice,  nu dosare făcute unei femei de la Vidra care a vandut doi litri de ţuică!”, a afirmat Ţirlea, citat de Ziarul de Vrancea.

Acesta a indicat drept exemplu un dosar privind cheltuirea banilor publici privind modul în care s-a realizat anul trecut activitatea de deszăpezire, atat în municipiu cat şi în mai multe localităţi din judeţ. “(…) dosarul cu deszăpezirea de anul trecut! Mai aşteptăm şi  dosarul de anul ăsta şi peste trei ani de zile dăm soluţie în el. Aşa nu se mai poate, eu nu pot lucra în felul ăsta!”. “Dacă lumea din judeţ spune că se fură din banul public, înseamnă că se fură din banul public. Şi o să încercăm să stopăm acest fenomen”, a avertizat procurorul Ţîrlea.

Ad

Exit mobile version